Cel puţin 20.000 de persoane sunt aşteptate, începând de vineri, la ediţia a II-a a Maratonului de Vaccinare din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maratonul vaccinării din Bucureşti - Biblioteca Naţională, 7 mai 2021. Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Ediţia a II-a a Maratonului de Vaccinare din Bucureşti debutează vineri, pentru persoanele care s-au vaccinat cu prima doză în perioada 7-10 mai. Românii sunt aşteptaţi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională de către medicii şi voluntarii Universităţii de Medicină „Carol Davila”, care le vor administra doza de rapel.

Cei care doresc să se imunizeze, dar nu au participat la prima ediţie, o pot face cu o singură doză din serul Johnson&Johnson, începând de vineri (28 mai, ora 16:00) până luni (31 mai, ora 08:00).

Doar 3,2 milioane de români sunt imunizaţi împotriva virusului SARS-CoV-2, de la începutul campaniei naţionale de vaccinare până în prezent.

Un număr de 20.360 de persoane au fost vaccinate anti-COVID cu serul Pfizer la ediţia precedentă a maratonului de vaccinare, organizat în Bucureşti de UMF „Carol Davila”, în cele două puncte-reper ale Capitalei: Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Mare parte dintre aceştia sunt aşteptaţi să vină pentru a primi doza de rapel.

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”, a declarat că la ediţia a II-a a Maratonului vaccinării din Bucureşti, doza de rapel, va exista şi posibilitatea imunizării cu vaccinul Johnson&Johnson. „Nu acesta a fost scopul nostru, să avem o cifră, ci să promovăm această imagine a vaccinării în zonele sociale unde există rezistenţă sau există ezitare la vaccinare. (…) La rapel vom avea şi vaccin Johnson&Johnson, care este cu o singură administrare, deci, pe lângă cei care vin la rapel, vom administra acest Johnson&Johnson, care este o singură injectare”, a declarat rectorul UMF.

Precizările vin în contextul în care un număr de 379 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 1.076.533. În ultimele 24 de ore au murit 52 de pacienţi, iar un număr de 493 de persoane sunt internate la ATI. 

Dr. Nelu Tătaru: „Acum vine perioada cea mai dificilă“

Cu toate că bilanţul zilnic COVID-19 este în scădere la mai toate capitolele, fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat că abia acum urmează perioada cea mai dificilă din campania naţională de imunizare, întrucât au fost deja vaccinate toate persoanele care au dorit acest lucru, dar şi cei cu comorbidităţi.

El a fost întrebat dacă vom ajunge la pragul de 10,4 milioane de persoane imunizate în toamnă. Numărul reprezintă 70% din „populaţia eligibilă pentru vaccinare” din România.

„Este ceva de dorit, dar, având în vedere că până acum am vaccinat toţi doritorii (cei care au solicitat, au avut comorbidităţi, cei care au intrat în clasele 1, 2 şi 3), cred că acum vine perioada cea mai dificilă, mai ales că avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat. (…) Noi trebuie să ajungem la o imunizare de 60-70%, care înseamnă atât vaccinare, cât şi trecere prin boală. Cred că nu este momentul să alegem dacă ne vaccinăm sau trecem prin boală. Cred că ar trebui să alegem să ne vaccinăm”, a afirmat Tătaru. 

Fostul ministru a apreciat că suntem la o imunizare în masă (vaccinare şi trecere prin boală) de 30-40%.

Unde se mai pot prezenta românii pentru vaccinare

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat o nouă serie de maratoane de vaccinare, organizate în perioada 25 mai - 1 iunie, în spitalele militare, în special pentru persoanele care ar trebui să primească rapelul.

Un alt maraton al vaccinării din Bucureşti va fi organizat în perioada 28-30 mai si de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), în parteneriat cu Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Maratonul se va desfăşura la sediul ANMCS din Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti. Şi Ministerul de Interne a anunţat că a deschis centre de vaccinare şi pentru publicul larg.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică