Cel mai mare ghețar subteran din România se topește accelerat. Semnalul de alarmă tras de un cercetător

0
Publicat:

Gheţarul de la Scărişoara este cel mai important obiectiv turistic natural din județul Alba şi unde se află cel mai vechi bloc de gheaţă subterană din lume.

Peștera Scărișoara

Un cercetător român avertizează că cel mai mare ghețar subteran din România se topește în ritm accelerat.

Potrivit acestuia, ghețarul pierde într-un an peste 20 de centimetri de gheață de la suprafață, în condițiile în care media anuală de topire era de 2 centimetri. „Se topește accelerat în ultimii ani. Avem date preliminare, care sugerează că ar putea să aibă către 13.000 de ani și arată că, cel puțin, în ultimii 10.000 de ani este foarte posibil să nu fi existat o perioadă de topire atât de accentuată ca cea din prezent. Cel puțin în ultimii trei sau patru ani am asistat la o topire a gheții, care este fără precedent, de când se fac măsurători, din anul 1921. S-a topit mai multă gheață decât în ultimii 40 de ani și datele arată că acest proces se va amplifica în următorii ani. Se poate întâmpla ca într-un singur an să pierdem 20-25 de centimetri de gheață la suprafață. În ultimii 20 de ani media de topire pe an era la 2-3 centimetri. Într-un an am pierdut cât am pierdut în 10 ani”, spune Aurel Perșoiu, de la Institutul de Speologie Emil Racoviță din Cluj-Napoca, potrivit euronews.ro.

Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute în 1847 şi 1857, unde se menţionează echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în gheţar. Acest lucru dovedeşte că gheţarul era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori.

Peştera are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice.

Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte un depozit de gheaţă fosil format în urmă cu peste trei milenii şi jumătate. Blocul de gheaţă are grosimi între 11 şi 36 de metri, potrivit unor sondaje efectuate cu ajutorul unui radar pentru a se vedea care este structura gheţii în profunzime.

În peşteră trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi Pholeuon prozerpinae glaciale, iar din sedimentul ''Rezervaţiei Mari'' a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei). 

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”