CEC-ul nu e Loterie

programele pentru tineret. Sau cu proiectele de construire de locuinţe sociale. Un vot de bun-simţ, ar spune adversarii înstrăinării de la stat a 25% din acţiunile Loteriei. În cazul CEC-ului,

programele pentru tineret. Sau cu proiectele de construire de locuinţe sociale. Un vot de bun-simţ, ar spune adversarii înstrăinării de la stat a 25% din acţiunile Loteriei. În cazul CEC-ului, deputaţii au argumentat că ordonanţa nu respectă o indicaţie a BNR care arată că nu preţul este prioritatea, ci păstrarea structurii actuale. Motivele reale ale votului din Comisia economică nu au fost însă nici pe departe atât de "sociale". Deputaţii s-au făcut, de fapt, foc şi pară atunci când au observat că ministrul finanţelor nu a catadicsit să vină la comisie pentru a susţine cele două ordonanţe. Aşa că au hotărât să îi acorde un cartonaş galben lui Sebastian Vlădescu, pe care mulţi îl acuză că nu prea se încumetă să ia drumul parlamentului decât atunci când se votează bugetul. Cu alte cuvinte, nu ceea ce era scris în textul ordonanţelor a contat, ci dorinţa deputaţilor de a-l pune la punct pe ministrul de finanţe. Parlamentarii spun senin că nu este niciun fel de problemă şi că ordonanţele vor trece în plen.
Privatizările trebuie însă radical diferenţiate. Vânzarea pachetului majoritar de la ultima bancă aflată în proprietatea statului este, pur şi simplu, o necesitate. Într-un an în care băncile investesc în retail sume impresionante şi se gândesc la reducerea costurilor operaţionale pentru a putea face faţă concurenţei acerbe de pe piaţă, CEC-ul arată ca o bancă de la începutul anilor '90. În acest moment, CEC-ul este atractiv pentru investitori în primul rând prin reţeaua de sucursale pe care o are, şi nu prin poziţia pe care o ocupă în piaţa bancară. În plus, profiturile pe care le generează sunt minuscule în raport cu potenţialul instituţiei. Dar ce a adus CEC-ul în această situaţie? Cu siguranţă, doar managementul de stat e de vină. Din aceste cauze, privatizarea societăţii este cât se poate de legitimă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre intenţia de vânzare a 25% din acţiunile Loteriei Naţionale. Este vorba de preluarea a 20% din capitalul instituţiei de către Fondul Proprietatea şi listarea a 5% din acţiuni pe Bursă. În esenţă, Loteria este un monopol de stat al cărui scop este de a "taxa" obiceiul oamenilor de a-şi cheltui banii la jocuri de noroc. Tocmai din această cauză, şi profiturile instituţiei sunt destinate finanţării cauzelor sociale. De ce o entitate privată ar trebui să beneficieze de pe urma acestei "taxări"? Mergând pe acelaşi principiu, ar fi perfect fezabil ca Ministerul Finanţelor să privatizeze şi o parte din atribuţia sa de a strânge accizele. Un argument adus de cei care susţin ideea privatizării a 25% din acţiunile Loteriei este că, prin prezenţa în Consiliul de Administraţie a unor entităţi private, instituţia va putea fi mai bine controlată şi administrată. Însă, pentru o mai bună gestionare, nu este nevoie de renunţarea la 25% din acţiuni, ci doar de angajarea unei companii private care să administreze Loteria. Şi aceasta e doar una dintre soluţii.