Ceauşescu, Iliescu, Băsescu, România!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţara redevine, ca pe vremuri, "biroul de lucru al preşedintelui". Iată că, la aproape 20 de ani de la căderea comunismului, România este bântuită la cel mai înalt nivel de duhul lui

Ţara redevine, ca pe vremuri, "biroul de lucru al preşedintelui".

Iată că, la aproape 20 de ani de la căderea comunismului, România este bântuită la cel mai înalt nivel de duhul lui Nicolae Ceauşescu. Preşedintele Băsescu nu iartă şi nu uită episodul suspendării sale de către parlament. În viziunea şefului statului acţiunea a fost o lovitură de stat orchestrată de "specialistul" Ion Iliescu. Se subînţelege că fostul preşedinte şi-a dobândit calificarea prin răsturnarea - tot printr-o lovitură de stat - a lui Nicolae Ceauşescu. Drept pentru care Iliescu îl acuză pe Băsescu că ar fi obsedat ca şi Ceauşescu, de teoria conspiraţiilor şi de teama loviturilor de stat.

Dar Traian Băsescu nu a venit la postul naţional de radio numai pentru a-l demasca pe bătrânul complotist Ion Iliescu. Preşedintele nu se lamentează, acţionează. Şeful statului a afirmat că va convoca o comisie specială care să elaboreze o nouă Constituţie a ţării.

Una dintre modificări ar fi introducerea unor sancţiuni pentru parlament, în cazul în care această instituţie îşi va permite să-l mai suspende pe preşedinte, iar rezultatul referendumului de demitere s-ar dovedi contrar acestei decizii a puterii legislative, a sugerat Băsescu. Mai simplu ar fi ca parlamentului să i se interzică să se mai lege în vreun fel de şeful statului.

Mă rog, lucrurile nu sunt bătute în cuie. Traian Băsescu îşi mai propune să schimbe şi împărţirea teritorială a ţării. Aici se simte din nou duhul lui Ceauşescu. "Păi, Ceauşescu a casetat teritoriul făcând judeţe, unităţi administrative mici pentru a le putea controla politic şi prin Securitate", a spus Băsescu la radio. Alt argument pentru schimbarea Constituţiei ar fi că legea fundamentală serveşte intereselor lui Iliescu, Roman şi Năstase, după cum afirmă Băsescu.

Dar indicaţiile preşedintelui nu se opresc aici. Şefului statului nu-i convine că reprezentanţii partidelor în campania pentru locale nu se ciomăgesc deloc în faţa electoratului. E blat, zice Băsescu. Pe Vasile Blaga îl aşteaptă zile grele. Dacă nu devine repede un Terminator electoral, riscă să intre în dizgraţia şefului de la Cotroceni. Un şef care ameninţă că nimeni, oricât de mult ar fi lucrat pentru partid, nu e de neînlocuit. "Eu, în mod cert, aş merge pe acei candidaţi tineri", mărturiseşte Traian Băsescu.

Preşedintele mai este preocupat de lipsa distracţiilor de pe litoral şi, nu în ultimul rând, de extinderea suprafeţelor cultivate cu rapiţă. Şeful statului a constatat acest lucru mergând cu elicopterul la Neptun. Ţara redevine, ca pe vremuri, "biroul de lucru al preşedintelui".

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice