Ceauşescu, cizmarul fascinat de micul Paris, nu s-a mai întors la casa părintească
0Micul Ceauşescu ucenicea pe Calea Victoriei în Micul Paris. Dar locuia pe potriva periferiei. Cine s-a spurcat însă atunci cu viaţa de la oraş, nu s-a mai întors la ţară.
În Bucureşiul interbelic, contrar părerilor de acum, cizmăria era o profesie onorată şi respectată. În vara ori în toamna lui 1929, copilul Nicolae Ceauşescu s-a mutat în Capitală. În gloata de ţărani şi precupeţi veniţi dinspre Piteşti, cursa luată în sat ori trenul unde urcase din gara Potcoava l-au adus pe calea Griviţei.
I-au pierit glasul şi inima puiului de ţăran nimerit în forfotul marii artere! Şi cum altfel să fi fost? Dacă şi peste ani romancierul Eugen Barbu a redat copleşitoarea ei impresie asupra călătorului în Bucureşti într-o descriere de neuitat în "Groapa".
Cu tot "ce voiai şi nu voiai" l-a copleşit Capitala pe micul Ceauşescu. Simţurile violentate de feluritele alcătuiri ale Griviţei, au suportat apoi şocul diferenţelor dintre Calea Victoriei, locul uceniciei sale, şi viaţa în casa cumnatului. Căci gospodăria cizmarului Rusescu şi a surorii sale Niculina n-avea cum să fie altfel decât obişnuită celor din tagmă. Vreo două încăperi pe chirie dintr-o casă împărţită cu alţii pe potrivă. Visând să aibă, mai târziu, când vor mai prinde cheag, "căsuţa lor" în vreo mahala. Nu puţini ţărani se stabileau în oraş cu gândul de a face agricultură. Iar Capitala sporea în cercuri concentrice gospodării cu grădini. Şi adolescenta Maria Tănase, viitoarea Edith Piaf a zisului "mic Paris", trăia pe-atunci cu părinţii, într-o asemenea casă. Dar pe cine s-a spurcat cu viaţa oraşului, nu se mai întoarce la ţară, cugetă şi mahalagii din "Groapa" lui Eugen Barbu. În Capitală, banii curg mai uşor. Încă mai grabnic se scurg în trecătoarele plăceri.
În ediţia de joi a ziarului "Adevărul", veţi putea citi despre cum era Bucureştiul atunci când Ceauşescu, un puşti de numai 11 ani, s-a angajat ca ucenic de cizmar pe calea Victoria.