Ce se va întâmpla în 2018 în Sănătate. Se dă startul construirii a trei spitale regionale. Dacă nu, se vor pierde bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Lefuri mai mari pentru personalul medical, o lege a vacccinării, un nou program de testare şi mai puţină birocraţie pentru părinţii care trebuie să stea cu copilul bolnav în spital. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările care ar putea avea loc în sistemul de sănătate în 2018.

Luna ianuarie vine cu salarii mărite cu 25% pentru personalul bugetar, adică inclusiv pentru medicii şi asistentele medicale din unităţile sanitare de stat, urmând ca majorarea lefurilor anunţată cu surle şi trâmbiţe de guvernanţi să intre în vigoare de la 1 martie 2018. Majorarea vine însă cu tăierea burselor pentru medicii rezidenţi, cu o plafonare a sporurilor la 30% per ordonator de credite, respectiv pe spitale precum şi cu înlocuirea bonurilor de masă. Mai exact, angajaţii din spitale vor primi, începând cu luna martie, indemnizaţii de hrană în schimbul bonurilor de care beneficiază în prezent. 

Mai puţină birocraţie pentru părinţi şi pacienţi

Dacă situaţia financiară a medicilor din sistemul spitalicesc pare să se îmbunătăţească, cea a medicilor de familie este încă incertă. Nemulţumiţi de faptul că discuţiile purtate cu guvernanţii la final de 2017 nu au ajuns la niciun rezultat, doctorii spun că iau în calcul varianta de a nu semna contractele adiţionale prin care să ofere consultaţii pacienţilor. Specialiştii în medicină de familie spun că, dacă autorităţile nu vor veni cu soluţii şi majorări ale bugetului alocat medicinei de familie, vor fi în situaţia de a pune lacăt pe cabinetele medicale. Totodată, aceştia cer debirocratizarea sistemului de sănătate şi spun că în 2018 ar trebui să se concentreze mai mult pe pacient şi nu pe hârtii, aşa cum fac în prezent. 

Din această perspectivă, anul 2018 va veni cu schimbări majore, după ce Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au fost obligate să lucreze la un proiect de lege prin care să simplifice condiţiile în care un părinte îşi poate lua concediu medical pentru îngrijirea copiilor. În plus, acelaşi proiect, care ar trebui să intre în vigoare în 2018, prevede că vârsta până la care părintele poate sta cu copilul în spital se modifică şi va fi de 16 ani. 

Promisiuni: spitale noi şi centre comunitare integrate

Şi construcţia a trei din cele opt spitale regionale prevăzute în programul de guvernare va demara în 2018, potrivit autorităţilor. Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii, conform căruia dacă nu se dă startul construcţiei, banii europeni alocaţi pentru cele trei spitale riscă să se piardă. Esta vorba, mai precis, de 300 de milioane de euro per spital, notează specialiştii, celelalte cinci spitale urmând a fi construite în anii următori. Tot în 2018 va demara înfiinţarea, construcţia şi reabilitarea unor centre comunitare integrate în zonele defavorizate, prin accesarea unor fonduri europene, promit guvernanţii. 

De asemenea, cinci centre de radioterapie din ţară ar trebui să beneficieze de aparatură medicală în 2018, în timp ce 30.000 de femei vor fi incluse în primul program de depistare precoce a cancerului la sân, care se va întinde pe o perioadă de cinci ani şi va debuta anul următor. În ceea ce priveşte lipsa de medicamente, în special de imunoglobulină, de la 1 ianuarie se va suspenda taxa clawback pentru producătorii de medicamente derivate din sânge uman sau plasmă umană, iar autorităţile promit că au în vedere şi posibilitatea de a modifica taxa clawback pentru medicamentele ieftine, care dispar din piaţă. 

Legea vaccinării ar putea intra în vigoare

Anul 2018 ar putea coincide cu intrarea în vigoare a legii vaccinării, aflată acum în dezbatere la Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, forul decizional. Forurile medicale au transmis o scrisoare deschisă parlamentarilor în care susţin că este nevoie ca legea să fie obligatorie dat fiind faptul că rata vaccinării a scăzut foarte mult iar refuzurile de la părinţi sunt tot mai frecvente.

Dacă această lege se va adopta, la începutul anului şcolar, părinţii vor trebui să prezintă adeverinţele care să ateste câte dintre vaccinurile obligatorii le-au fost făcute copiilor lor. În cazul în care copiii nu au fost vaccinaţi, va fi obligatorie aducerea unui calendar al vaccinurilor ce urmează a fi făcute (aprobat de Comisia Judeţeană sau a Municipiului Bucureşti). Iar dacă părinţii refuză vehement vaccinarea copiilor, ei vor fi obligaţi să participe la consiliere. Neparticiparea va fi sancţionată cu sume de până în 10.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima