Ce salarii oferă companiile la târgul Angajatori de Top, dedicat tinerilor absolvenţi de studii superioare. Topul greşelilor făcute de candidaţi la interviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele peste 100 de companii care participă la târgul Angajatori de Top din această toamnă, cel mai mare eveniment de profil dedicat absolvenţilor de studii superioare, oferă salarii ce pot ajunge chiar şi la 1.000 de euro pe lună celor care au experienţă de cinci ani în câmpul muncii.

Angajatorii încearcă să-i atragă pe candidaţi şi prin alte beneficii, cum ar fi training-urile, spaţiile speciale de relaxare pentru angajaţi. 

Concret, companiile au anunţat că intenţionează să ofere salarii în funcţie de nivelul de experienţă al candidaţilor, precizând însă că pachetul salarial poate fi influenţat de specializarea acestuia.

Dacă spre exemplu, un tânăr aflat la începutul carierei profesionale poate obţine o leafă de 300-400 de euro, cei care au cinci ani de experienţă pot primi între 700 şi 1.000 de euro pe lună. Pentru poziţiile dedicate profesioniştilor cu peste cinci ani de experienţă companiile pun la bătaie salarii care pot ajunge la 1.500 de euro pe lună sau chiar mai mult.

Însă unele companii susţin că sunt şi candidaţi dispuşi să se relocheze, dacă oferta îndeplineşte trei criterii: salariul, pachetul de beneficii şi posibilitatea de dezvoltare profesională. La târgul din acest an, 38% din angajatori oferă pachete de relocare.

Topul greşelilor făcute de candidaţi la interviu

Deşi sunt dispuşi să discute faţă în faţă cu tinerii care vin la eveniment, unii dintre ei având posibilitatea să fie recrutaţi pe loc, angajatorii afirmă că unii dintre candidaţi nu au şanse să fie selectaţi.

De pildă, una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de candidaţi este modul în care aceştia se prezintă la interviu (54%). Pe locul doi se situează redactarea necorespunzătoare a CV-ului, semnalată de 23% din angajatori, în timp ce pe locul trei se situează o înţelegere defectuoasă a modului de aplicare la poziţiile disponibile (17%). Un alt motiv pentru care candidaţii nu reuşesc să atragă atenţia unui potenţial angajator este modul în care aceştia redactează scrisoarea de intenţie dar şi felul în care negociază pachetul salarial.

50% dintre joburi sunt dedicate candidaţilor fără experienţă

Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot vizita evenimentul în perioada 23-24 octombrie, la Sala Palatului, unde pot aplica la peste 4.000 de oportunităţi şi programe de internship, deschise în cele 100 de companii. În plus, participanţii pot interacţiona cu unii dintre cei mai doriţi angajatori, la ediţia din Bucureşti fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidaţi din toată ţara, dar care oferă şi programe internaţionale de carieră. 

Organizatorii susţin că 50% dintre joburi sunt dedicate candidaţilor entry-level, 28% sunt poziţii middle-level, în timp ce 18% sunt poziţii senior-level pentru profesioniştii cu peste 5-7 ani experienţă, iar 5% dintre poziţii sunt programe de internship&trainee adresate studenţilor sau absolvenţilor aflaţi la început de carieră.  

Oportunităţi de carieră internaţionale

„Oportunităţi interesante îi aşteaptă inclusiv pe cei care îşi doresc o carieră la nivel internaţional sau care vor să facă o schimbare şi vor să se dezvolte profesional într-un mediu cultural diferit. Aproximativ 39% dintre angajatori pun la dispoziţie poziţii internaţionale, fie că acestea sunt pe o durată limitată de timp sau permanente”, a explicat Delia Moreanu, organizator.

În ceea ce priveşte departamentele în cadrul cărora există poziţii disponibile, cele mai multe oportunităţi de carieră se regăsesc în IT/tehnic şi inginerie. Peste 18% dintre joburile deschise sunt în aceste departamente. În plus, cei care se află în căutarea unui job la Angajatori de TOP Bucureşti au posibilitatea să aplice la poziţiile deschise în departamente precum:  Financiar&Contabilitate, Relaţii Clienţii, Vânzări, Achiziţii, Marketing, Administrativ, Taxe&Audit, R&D, Juridic, Logistică, Producţie, Inginerie.

Unde au loc recrutările 

Chiar dacă evenimentul se desfăşoară în Bucureşti, companiile prezente caută candidaţi din toată ţara, unele dintre acestea oferind pachete de relocare pentru viitorii angajaţi.  Câteva dintre oraşele unde companiile fac recrutări sunt: Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Alba-Iulia, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Ploieşti, Piteşti Deva, Piatra Neamţ, Arad.

Accesul la târg se desfăşoară pe baza CV-ului Barcode. Pentru a facilita procesul de recrutare şi modalitatea de aplicare la joburile de la târg, a fost introdus conceptul de CV Barcode. Candidaţii trebuie să îşi facă un cont pe platforma www.hipo.ro, în cazul în care nu au deja unul, unde să completeze datele personale şi experienţa de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima