Ce personalităţi au primit distincţii din partea Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai

Regele Mihai I a oferit astăzi o serie de distincţii din partea Casei Regale a României unor personalităţi din ţara noastră, dar şi din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Regelui i-au fost alături Principesa Irina, fiica sa, împreună cu soţul, Principesa Maria, mezina Casei Regale, precum şi Principele Nicolae, fiul Principesei Elena.

Fostul suveran a înmânat Medalia pentru loialitate unor apropiaţi şi susţinători ai Casei Regale: Mihai Firică, Camilia Cichi, Mioara Simcelescu şi Alice Burbona.

Mihai Firică este scriitor şi jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în revista „Ramuri“, în 1989, pentru ca şase ani mai târziu să publice primul volum „Biografie sumară“, urmat de „Limba şarpelui călător“. De asemenea, este pasionat de poezie. Ca jurnalist a debutat la „Ziua“ şi a fost un observator al vieţii din Bănie, pe care a reflectat-o în paginile mai multor publicaţii, precum şi la postul de televiziune Oltenia 3 TV. În 2010 a scos „Dinastia Ticăloşilor“, o culegere de editoriale scrise pe parcursul anilor 2008-2009.

Timişoreanca Mioara Simcelescu, cu afaceri în domenii diverse, este de mai mult timp o apropiată a Casei Regale a României, pe care a susţinut-o în toate campaniile culturale sau de caritate. Este un actor important pe piaţa cerealelor.

O altă distincţie, Crucea Casei Regale, a fost oferită Asociaţiei Yacht Club Regal Român, care funcţionează sub preşedinţia activă a Majestăţii Sale. Asociaţia are ca scop sprijinirea dezvoltării sporturilor nautice, precum şi stimularea activităţii de prevenire şi combatere a poluării apelor. Sigla asociaţiei include şi coroana regală a României.

De asemenea, au mai primit Crucea Casei Regale: tenorul Ion Piso, jurnalistul Christian Mititelu, fost director al BBC România, scriitoarea română de origine germană Anneli Ute Gabanyi, cu o vastă activitate publicistică în domeniul politic.

Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD, fostul tenismen Ilie Năstase, eseistul Mihai Şora au primit Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo“.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani