Cazul Kundera
0Cauza vânătorii de vrăjitoare constă în absenţa unui proces al comunismului, asemănător celui al fascismului.
Lucrurile se ştiu acum. Dacă le reiau în linii mari, este pentru ceea ce ele semnifică. Absolut din întâmplare, un cercetător care avea acces la arhivele fostei securităţi din fosta Cehoslovacie a descoperit un document din care reieşea că studentul, pe vremea aceea, Milan Kundera, celebrul romacier şi eseist de astăzi, şi-a reclamat din proprie iniţiativă un compatriot suspect de spionaj. În 1950 un astfel de denunţ, chiar şi neverificabil, avea consecinţe tragice. Suspectul a fost condamnat la moarte, apoi pedeapsa i s-a comutat în 22 de ani de închisoare din care a executat 14. Chestionat de ziarişti, Kundera, care trăieşte în Franţa din 1969 şi a fost nominalizat la Nobel de câteva ori, inclusiv anul acesta, a negat totul. Ar fi pentru prima oară când ar afla el însuşi urâta poveste.
Scenariul acesta e deja bine-cunoscut şi la noi. El se repetă la intervale mai mici sau mai mari. În toate detaliile. Inclusiv în nerecunoaşterea faptelor de către cel incriminat. La un moment dat, s-a vorbit de o veritabilă vânătoare de vrăjitoare. Şi, trebuie să admitem, nu fără oarece temei. În majoritatea cazurilor, tristele revelaţii s-au dovedit întemeiate. Au fost şi erori. Într-un rând, CNSAS (intrat în hibernare de la modificarea legii, cu un an în urmă, când s-a înregistrat o nouă – ultima? – victorie a securităţii asupra societăţii civile) l-a confundat pe un inocent profesor cu semnatarul unui angajament, distrugându-i cariera. Am comentat într-un editorial din România Liberă confuzia. Un ziar specializat în denunţuri false o ţine langa cu informaţii fabricate despre unul şi despre altul. Alt ziar greşeşte un nume şi după două zile retractează, timp în care calomnia, care are picioare lungi, aleargă de colo-colo. Până la un punct, victimele colaterale ale vânătorii de vrăjitoare intră în regula acestui joc cu focul. Doar că pentru victimele înseşi totul se poate preface într-o catastrofă morală.
Cauza vânătorii de vrăjitoare constă în absenţa unui proces al comunismului, asemănător celui al fascismului. Dacă procesul avea loc, nu mai era nevoie de toţi aceşti franctitori care îi ţintesc pe cei nejudecaţi. Totdeauna carenţele justiţiei au dat naştere unor astfel de vânători riscante.
În SUA există zeci de asociaţii care se ocupă cu pedepsirea criminalilor iertaţi de justiţie. Vânătoarea de vrăjitoare se bazează uneori şi pe hazard. E cazul lui Kundera. Nimeni nu-l vâna pe autorul Glumei, primul lui roman din 1958, în care era vorba tocmai despre formarea în spirit comunist a tineretului la începutul anilor ’50. Întâmplarea este cea care a făcut să iasă la iveală documentul cu pricina. Când cazul Kundera a fost comentat, săptămânile trecute, toţi am resimţit şocul descoperirii. Tocmai el, criticul acerb al comunismului, exilatul de după intervenţia sovietică din august 1968, să fi fost, la douăzeci şi ceva de ani, un Pavlik Morozov, educat de regim în cultul denunţului? Membru al partidului comunist din 1947, Kundera era considerat deja, câţiva ani mai târziu, un element ostil, şi trimis să facă armata la muncă grea într-un detaşament de proscrişi. Când şi cu ce preţ să fi luat el calea securităţii ca să-l toarne pe „spion“? Din gelozie, fiindcă acesta se întâlnea cu fata iubită de amândoi? Dumnezeu ştie. Oricum, până când Kundera însuşi ne va lămuri (dacă o va face, dacă va fi convingător), rămânem în stare de şoc.