Câteva zeci de candidaţi la Rezidenţiat cer suplimentarea locurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezidenţii aşteaptă cu emoţie să-şi ia în primire locul

Câteva zeci de candidaţi care au susţinut concursul de rezidenţiat protestează de câteva zile în Capitală, cerând suplimentarea locurilor, Ministerul Sănătăţii anunţând că orice discuţie pe această temă poate fi abordată după finalizarea repartiţiei pe posturi, care are loc marţi.

Tinerii au venit începând de joi la Ministerul Sănătăţii şi de fiecare dată au avut discuţii cu preşedintele Comisiei de rezidenţiat, Adrian Streinu-Cercel. Mai mult, vineri, 60 dintre protestatari au depus un memoriu la Ministerul Sănătăţii, a declarat, luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
Preşedintele Comisiei de rezidenţiat a promis că va analiza memoriul lăsat de concurenţii la rezidenţiatul din 20 noiembrie care nu au promovat testul sau care nu au obţinut un loc.
Oana Grigore a precizat că rezidenţiatul poate fi declarat închis după ce şi ultimul candidat a fost repartizat, acţiune care se va finaliza marţi. Ministerul Sănătăţii a informat permanent candidaţii la concursul de rezidenţiat că "ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu din respectiva universitate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu".
Pentru rezidenţiatul pe post, clasificarea se face pe fiecare post. Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu pot fi alese de alţi candidaţi la concursul de rezidenţiat din 20 noiembrie.
Concursul din acest an a fost organizat pentru prima dată descentralizat, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, fiind înscrişi 5.025 de candidaţi pe 3.810 locuri şi posturi.
În Bucureşti au fost înscrişi 1.173 de candidaţi, în Cluj au fost 821de candidaţi, în Iaşi - 770, în Timişoara - 601, în Craiova - 552 şi la Târgu Mureş - 508.
Peste 86 la sută dintre candidaţii care au susţinut concursul de rezidenţiat au obţinut note de promovare, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Din cei 5.025 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie înscrişi la concurs au fost admişi 4.339. Din totalul celor admişi, 3.482 au obţinut punctaj de promovare la medicină, 703 la medicină dentară, iar 154 în domeniul farmacie.
Pentru domeniul medical, punctajul maxim realizat a fost de 939 de puncte, iar cel minim de promovare de 530 puncte. La Medicină dentară, punctajul maxim realizat a fost de 902 puncte, iar cel minim de promovare a fost de 480 de puncte. La Farmacie, punctajul maxim realizat a fost de 868 de puncte şi punctajul minim de promovare a fost de 441 de puncte.
Repartiţia pentru alegerea locurilor şi a centrelor de pregătire în rezidenţiat a candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare şi au concurat pe loc a avut loc duminică, urmând ca luni să fie distribuite locurile rămase disponibile la finalul primei zile de raportare.
Repartiţia candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare pe post va avea loc marţi, în cadrul direcţiilor de sănătate publică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO