Cât de nociv este lucratul în ture de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă faptul că dă peste cap toate planurile unei familii, cei care lucrează noaptea sunt supuşi şi la multe alte riscuri, care le pun viaţa în pericol.

Persoanele care lucrează în ture de noapte sunt expuse pericolului de a se îmbolnăvi de inimă, iar posibilitatea apariţiei unui atac de cord este foarte mare, potrivit rezultatului unei analize a 34 de studii efectuate pe două milioane de oameni, citată de „The Daily Mail".

Nu numai cei care lucrează pe timp de noapte sunt expuşi pericolului, ci şi cei care nu au un program regulat sau care lucrează în ture.

Cifrele arată că cei care fac ture de noapte au un risc de 41% să se îmbolnăvească.

Se asemenea, lucrul în ture este asociat cu un risc crescut cu 23% de infarct, 24% de evenimente coronariene şi 5% alte probleme faţă de cei care au un job cu program fix şi regulat.

„Indiferent de programul de lucru, a mânca sănătos, a fi activ şi a renunţa la fumat pot face o mare diferenţă în ceea ce priveşte sănătatea inimii unei persoane", a precizat Ellen Mason, asistentă medicală la Fundaţia Britanică a Inimii.

Citeşte şi Confesiunile singurului bolnav de SIDA care s-a vindecat

sau Blackout, noua provocare a doritorilor de senzaţii tari. Atenţie, drogul are efecte foarte periculoase!

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS