Care este alocaţia de hrană a unui pacient COVID-19. Dr. Beatrice Mahler: „Este insuficient, mult sub nevoia reală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”. Imagine: Mediafax

Managerul Institutului „Marius Nasta”, dr. Beatrice Mahler, afirmă într-o postare pe Facebook că un pacient bolnav de COVID are alocat pentru cele 3 mese, 10 lei/zi, costul fiind puţin mai mare pentru cei care au diabet zaharat sau tuberculoză. Medicul suma este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient.

„Am văzut în spaţiul public diverse discuţii despre câţi bani sunt alocaţi pentru alocaţia de hrană a fiecarui bolnav. Consider că şi la noi la Institutul Marius Nasta, costurile celor trei mese zilnice sunt din păcate extrem de reduse conform alocării bugetare( HG 851/2018), adică a banilor pe care noi ca spital îi primim pentru a asigura mâncarea pacienţilor. Un pacient bolnav de COVID are alocat astăzi pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun, 15 lei/zi pentru pacientul care are şi diabet zaharat sau 16 lei/zi pentru pacientul cu tuberculoză”, afirmă medicul.

Beatrice Mahler precizează că Institutul Marius Nasta are bucătăria proprie, cu personal propriu, o infrastructură modernizată şi astfel banii alocaţi sunt cheltuiţi mai eficient.

„Deşi la Marius Nasta suntem la limita superioară de calcul a hranei alocate zilnic, DA, din păcate alocaţia pentru hrana zilnică, din perspectiva mea este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient bolnav de COVID şi nu numai! Trebuiesc găsite soluţii astfel ca spitalele să primescă mai mulţi bani pentru hrana pacienţilor, iar noi în spitale tot timpul să avem în vedere ca atât calitatea, cât şi cantitatea să fie în acord nevoia pacientului”, a subliniat medicul.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”