Bucurestenii din nord si cei din zone intens circulate vor plati impozite marite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In schimb, cei care detin terenuri la margine de ape, parcuri, zone de agrement si paduri vor plati impozite mai mici

Consilierii municipali ai Capitalei au adoptat, ieri, o hotarare referitoare la noua zonare fiscala pe anul 2003. Aceasta va avea ca efect cresterea impozitelor pe cladirile si terenurile aflate in zona centrala a orasului, dar si in nord. Mai mult, arterele de interes de pe inelul median vor fi include in zona A (cea mai scumpa), in care intra si imobile din nordul Capitalei, aflate candva in zona B. In schimb, detinatorii de terenuri si cladiri din zona Padurii Baneasa sunt mai putin impozitati, la fel ca si cei care detin gradini, zone de parcuri sau se afla la marginea apelor. Cartierele-dormitor, cum ar fi Militari, Pantelimon, Rahova, Giurgiului, Titan, partial Balta Alba, sunt incluse, ca si pana acum, in zona C. Marginea orasului a fost inclusa in zona D (cea impozitata cel mai putin), precum si in extravilan. Primarul Traian Basescu a aratat ca adoptarea hotararii este necesara, pentru ca altfel, potrivit legii, intregul oras va fi inclus in zona maxima (A), indiferent de interesul pe care il prezinta. Consilierii au introdus un amendament potrivit caruia primarul va trebui sa prezinte consiliului municipal, pana in luna mai 2003, un "raport privind eficienta sistemului", altfel, acesta hotarare se va abroga automat. Tot pana in mai, CGMB va fi obligat sa stabileasca o eventuala noua zonificare pentru anul 2004.

Mai multe pentru tine:
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”