Bolnavii de HIV/SIDA au rămas fără medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Institutul „Matei Balş" s-au terminat medicamentele pentru bolnavii de HIV/SIDA, iar aceştia au în­ceput să aibă probleme în procurarea tratamentului, a declarat ieri Iulian Petre, director executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

„Ne luptăm cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca să dea drumul la bani. În aceste momente sunt probleme în Hunedoara, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Ni s-a explicat că medicamentele nu se mai găsesc din cauza imposibilităţii unor distribuitori de a-şi onora comenzile pe banii puţini pe care i-au primit până acum", a spus Iulian Petre.

Din totalul de 200 de milioane de lei alocaţi pe anul 2011, până acum au fost viraţi de către CNAS în jur de 170 de milioane de lei.  „Mai aşteptăm cele 30 de milioane de lei care, probabil, ne vor ajunge până în luna noiembrie. Avem emoţii pentru decembrie. Am cerut o întrevedere cu ministrul Sănătăţii Ritli Ladislau, să ne ajute în rezolvarea problemei", a spus directorul UNOPA. Uniunea va cere şi revenirea la achiziţia centralizată de medicamente, care s-a dovedit mult mai eficientă decât cea pe instituţii.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei