Boc susţine la CC argumentele în cazul conflictului dintre Guvern şi Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc va susţine joi, în faţa Curţii Constituţionale, argumentele care au stat la baza sesizării instituţiei în cazul conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament privind legea educaţiei.

Potrivit Mediafax, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, se va prezenta, joi, în faţa Curţii Constituţionale pe aceeaşi temă.

Guvernul a transmis, luni, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii.

Premierul solicită preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, şi să constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale.

În scrisoare se arată că angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului reprezintă un gest politic prin care acesta îşi pune la dispoziţie mandatul şi că, deşi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a înţeles să dispună de prerogativa prevăzută de art. 146 lit. e) din

Constituţie şi să sesizeze Curtea Constituţională, în data de 19 octombrie 2010, cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern, Legislativul nu a considerat că prin angajare s-ar aduce atingere competenţei sale de unică autoritate legiuitoare şi, în consecinţă, a parcurs calendarul adoptat pentru desfăşurarea acestei proceduri.

Premierul atenţionează că, deşi regulamentul Parlamentului prevede în mod imperativ că moţiunea de cenzură se prezintă în cel mult 5 zile de la data depunerii, acest termen a fost cu mult depăşit.

În opinia şefului Guvernului, refuzul Parlamentului de a trece la etapa următoare a acestei proceduri este unul lipsit de justificare constituţională, fiind de natură a da naştere, prin refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţia sa (dezbaterea moţiunii de cenzură înregistrate) la veritabilul conflict juridic între cele două autorităţi, respectiv Guvern şi Parlament.

"Apreciem că o eventuală prevalare a Parlamentului de Decizia Curţii Constituţionale 1.431/3 noiembrie 2010 în sensul că moţiunea de cenzură nu ar mai trebui să-şi urmeze cursul, este neîntemeiată, pentru următoarele motive: Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, Parlamentul, prin Birourile permanente ale celor două Camere, a permis Guvernului să-şi angajeze răspunderea, fixând şi data prezentării proiectului de lege şi solicitând plenului înscrierea pe ordinea de zi a angajării răspunderii guvernamentale asupra Proiectului legii educaţiei naţionale, solicitare care a fost aprobată de plen cu votul a 336 deputaţi şi senatori.

Guvernul, uzitând de această permisiune, şi-a angajat propriu-zis răspunderea în plenul celor două Camere ale Parlamentului, în baza art. 114 a Constituţiei României. Altfel spus, chiar dacă un astfel de conflict a existat, el a încetat prin acceptarea de către Parlament a angajării răspunderii Guvernului. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 12 noiembrie 2010, cu mult după expirarea termenelor pentru prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură", susţine primul-ministru.

Un alt argument invocat de premier este că decizia Curţii Constituţionale nu este de natură să conducă prin ea însăşi la încetarea procedurii angajării răspunderii Guvernului. Potrivit deciziei Curţii, Guvernul nu a fost obligat să renunţe la procedura angajării răspunderii asupra Proiectului Legii Educaţiei naţionale, deşi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, solicitase expres acest lucru.

Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, nu îşi găseşte nicio motivare şi apreciază că nu există nicio dovadă a vreunui blocaj sau a unei inactivităţi parlamentare cu referire la proiectul de lege în discuţie.

În acelaşi timp, însă, cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul ca instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat într-o scrisoare premierului Emil Boc retragerea "din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale", asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă