Boală lungă, moarte sigură

Doar când moare cineva descoperim problemele din trecut Nea Ion Munteanu s-a prăpădit joi seară, sub răutatea unui copac din sectorul 5. Omul, care tocmai încerca să se adăpostească

Doar când moare cineva descoperim problemele din trecut

Nea Ion Munteanu s-a prăpădit joi seară, sub răutatea unui copac din sectorul 5. Omul, care tocmai încerca să se adăpostească de furia naturii lângă trunchiul lemnos, a sfârşit tragic chiar sub greutatea unei ramuri rebele, desprinse din ceea ce părea să-i fie pavăză de vreme rea. Ceva mai departe, dar tot în parohia primarului Marean Vanghelie, o femeie era să plece şi ea fără voie pe lumea cealaltă. Doamna tocmai coborâse din maşină când a fost scurtcircuitată brusc de un cablu electric evadat de pe stâlpul fragil în bătaia vântului. A avut şansă. Surpriză? Nu. Pentru că Bucureştiul în bătaia furtunii este doar imaginea perfectă a României reale, scoase la suprafaţă în situaţii de criză. Ştim, vedem, aflăm la ştirile de seară despre victime pe întreg cuprinsul patriei. Când plouă, ninge, bate vântul, vine tornada, e ambuteiaj pe autostradă.

Ne-am împăcat deja cu gândul că atunci când buletinul meteo sună trist trebuie să fim pregătiţi pentru bilanţul negru. La ce bun să căutăm mereu cauze sau vinovaţi? Răspunsul sună implacabil: e grav, probleme din trecut, nu sunt bani, aveţi răbdare. OK, dacă Bucureştiul devine Veneţie improvizată la furtună, asta putem înţelege. Canalizarea lui Ceaşcă, gândită ca pentru o metropolă din Sahara, nu poate prelua mare volum din revărsarea naturii. Micul Paris subteran e mult prea strâmt faţă de fratele din Hexagon, ca atare mai avem de aşteptat pentru lărgime în canalizare. Dar cu pomii cum rămâne? Aici nu există mare vină istorică. De altfel, încălzirea globală avertizase de ceva vreme: la o rafală mai zdravănă, plopii pică unul câte unul. S-au dus timid nişte băieţi să taie crengile pletoase inventariate de Spaţiul Verde, dar n-a fost chip. Au fost imediat alungaţi de locatarii care au crescut odată cu ţara, Capitala şi copacii înfometaţi de înălţime: "Valea de-aici, nu ne tăiaţi voi pomii noştri!". "Păi, tanti, bate vântu', pică pomu', moare omu'…". "Gata, gata, ia, hai, plecaţi…". Şi uite-aşa a murit reforma toaletării! La fel s-a întâmplat cu alte servicii publice.

Cu fosta Regie de Apă, botezată Apa Nova prin privatizare, pe care nici în cot n-o doare de canalizare. Alo, domnu' Lis, semnarăţi bine, nu? La fel cu compania de electricitate. Şi ea măritată pe ochi frumoşi, de rămase Capitala plină de măţăraie, stâlpi, fire gata să te curenteze la prima furtună mai nervoasă. Ce să mai vorbim? De maidanezi, de trafic, praf, ambuteiaje, spaţiu verde? La ce bun? Dacă nu s-au obosit sărmanii primari, consilieri, funcţionari, atunci noi ce mai rezolvăm cu întrebări idioate? Gata, e fatalitate, ştim! Doar când mai piere un sărman ca nea Ion Munteanu aflăm şi noi câte boli vechi ale oraşului în care trăim, nevindecate din trecut, se pot deconta cu o viaţă de om…