Bistriţa: Portret/ Alexandru Dumitru Bar, un maestru al ştiinţelor oculte
0A fost atras de ştiinţele oculte din copilărie, iar astăzi este maestru de reiki, o terapie alternativă bazată pe bioenergie, care poate vindeca un lung şir de boli
Alexandru Bar s-a născut dintr-o familie de oameni simpli. A rămas orfan de mamă la 9 ani, iar la 11 ani deja era pe picioarele lui. „La 11 ani am fugit de acasă. Mi-am luat lumea în cap ca să-mi continui şcoala”, povesteşte maestrul. Încă de atunci era atras de micile „minuni” făcute de mâna omului. „Am văzut într-o zi un ţăran din gherla care repara oase şi m-am simţit tot timpul atras de astfel de lucruri. La 17 ani i-a spus unui bec să se stingă, şi s-a stins. Am avut martori la acest lucru”, susţine el. S-a apropiat din proprie iniţiativă de arta utilizării energiei universale în folosul propriu şi al celorlalţi şi de nouă ani a devenit maestru în reiki. Reiki, în limba japoneză, înseamnă tocmai „energie universală”.
Comunicarea prin telepatie este ideală
Maestrul a vindecat numeroşi pacienţi care sufereau de diverse boli, de la chisturi, epilepsie, hepatită, ulcer, tiroidă la depresii, anxietate şi teamă. Este capabil să vindece toate ceste boli şi multe altele doar prin simpla punere a mâinilor asupra celor care suferă. Nu este magie, este o ştiinţă în care s-a iniţiat cu multă răbdare. Acesta spune că un pacient care vine la el, nu se mai întoarce, pentru că după 10-12 şedinţe este complet vindecat. Însă, precizează că sunt unele boli nu pot fi vindecate. „Nu orice boală trebuie să se vindece. Acestea sunt aşa-zisele boli kharmice. Sunt acele boli care te fac pe tine să pleci dincolo atunci când trebuie să pleci, pentru că ţi-a venit sorocul”, explică el. De asemenea, explică ce se întâmplă cu trupul omului după trecerea dincolo. „Omul nu moare. Corpul fizic moare, l-am îngropat. Al doilea este corpul eteric. Acesta se dezintegrează după 40 de zile. Rămâne corpul astral, care călătoreşte în lumea paralelă, destinată lui”, ilustrează maestrul. Urmează corpul mental, corpul spiritual, corpul cosmic şi corpul nirvanic sau divin. Alexandru Bar predă şi cursuri de reiki pentru cei care vor să se iniţieze şi, în acelaşi timp, studiază şi psihologia. Spune că oamenii ştiu foarte multe lucruri, pe care nu le pot comunica, dar dacă aceştia ar comunica prin telepatie, ar fi ideal. De asemenea, precizează că toate persoanele posedă o energie vitală, de natură spirituală, prin care pot să vină în ajutorul lor sau a celorlalţi, doar că nu sunt conştiente de această capacitate şi nu o caută.
Întrebări şi răspunsuri
De ce unii oameni privesc cu suspiciune astfel de tratamente?
A.D.B: Din cauza ignoranţei. Ignoranţa este mama tuturor necazurilor noastre. Dar după prima şedinţă, orice om devine încrezător, trebuie doar să se lase tratat. Europenii sut materialişti, de aceea sunt suspicioşi. Orientalii s-au cu ocupat cu ştiinţa acestor terapii acum 6000 de ani, când în Europa nu existau nici măcar triburi.
Credeţi în farmece, în vrăji?
A.D.B: Da. Vraja este o energie transmisă cu o informaţie şi are putere. Este o energie accesată de către cel care face farmece, transmisă asupra unei persoane, şi poartă un conţinut informativ cu acţiune benefică sau malefică asupra individului respectiv. Este energie codată, iar codul poate fi malefic, nu energia, energia n-are plus sau minus.
Ce-i place
Îi place când intră în telepatie cu pacienţii săi, care îl sună imediat după ce se gândeşte la ei. Ştie să intre în rezonanţă cu propriul interior şi îi învaţă şi pe alţii acest lucru. Iubeşte tot ce este frumos şi tot ce intră în armonie cu natura.
Ce nu-i place
Nu-i place prostia. Dispreţuieşte ignoranţa. Respinge urâtul şi grotescul. Nu agreează nesimţirea, detestă lucrurile făcute cu rea voinţă şi actele antisociale. Nu este încântat de lucrurile pe care le consideră de prost gust.
Profil personal:
NĂSCUT
7 martie 1946, la Nima, judeţul Cluj
EDUCAŢIE
Cursuri de specialitate în reiki
EXPERIENŢĂ
Maestru de reiki
FAMILIE
Căsătorit, are trei copii