Biserica, deschisă discuţiilor privind impozitarea veniturilor, cu o condiţie: să-i fie retrocedate proprietăţile confiscate de Statul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BOR ar fi dispusă să negocieze impozitarea veniturilor FOTO Adevărul

Biserica Ortodoxă Română (BOR) arată, într-un comunicat de presă, că este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor, însă cu o condiţie: să-i fie retrocedate proprietăţile confiscate de Statul român.

„Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăţilor bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice”, arată comunicatul de presă. 

„Veniturile, folosite pentru cheltuieli cu salariile”

Acelaşi comunicat informează că Bisericii i-a fost retrocedată doar o mică parte din proprietăţile sale. 

„În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a explicat într-un comunicat de presă că veniturile realizate de unităţile bisericeşti sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilităţile, întreţinerea unui important patrimoniu de locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti, pentru susţinerea unei semnificative opere social-filantropice şi educaţional-culturale în societatea românească şi în comunităţile de români din străinătate”, arată acelaşi comunicat. 

„Faptul că Biserica Ortodoxă Română este bine organizată şi are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile trebuie apreciat şi promovat, iar nu invidiat şi denigrat”, notează acelaşi comunicat. 

Câţi bani a cheltuit BOR pentru operele social-filantropice în 2014

Potrivit sursei citate, anul trecut eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei pentru susţinerea celor aproximativ 800 de instituţii şi programe socio-medicale şi educaţionale (cabinete medicale, cabinete de consultanţă, cămine şi centre pentru bătrâni, copii şi alte persoane defavorizate, grădiniţe etc.). 

„Reamintim că statutul fiscal al Cultelor din România este similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene în care acestea sunt susţinute pentru contribuţia lor la viaţa societăţii”, completează BOR. 

„Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăţilor bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice”, mai notează comunicatul. 

Săptămâna trecută, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, declara că o eventuală discuţie legată de impozitarea anumitor venituri ale cultelor ar putea fi purtată abia la sfârşitul anului. Ministrul a spus şi că s-ar putea lua în considerare impozitarea micilor venituri, provenite din vânzarea lumânărilor şi a altor obiecte de cult.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană