Bilanţ: peste 2.700 de arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti în primele nouă luni ale anului

0
Publicat:

Peste 2.700 de arme de foc și peste 330.000 de cartușe deținute ilegal au confiscat polițiștii în primele nouă luni ale anului 2025, a anunțat duminică IGPR.

Poliția a confiscat mii de arme de foc FOTO: Poliția română

În primele 9 luni ale anului, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai structurilor din teritoriu au avut 1.761 de acțiuni pe linie de arme și braconaj cinegetic și 933 de acțiuni pe linie de explozivi și substanțe periculoase, potrivit Mediafax.

De asemenea, au fost efectuate 10.047 de controale pe linie de arme la persoane fizice și juridice și 3.047 de controale pe linie de explozivi și substanțe periculoase, totodată fiind puse în aplicare și 2.217 mandate de percheziție domiciliară.

Astfel, polițiștii au scos din circuitul ilegal 2.733 de arme de foc deținute ilegal, din care 229 letale și 2.504 neletale supuse autorizării, și au indisponibilizat 333.642 de bucăți de cartușe de diferite calibre, 7,3 tone carne de vânat, 41 de autovehicule folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, aproximativ 10 kg explozivi de uz civil, peste 6 tone de articole pirotehnice și 784 de tone de substanțe periculoase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu