Bilanţ COVID. Peste 300 de cazuri noi în 24 de ore. Mai mult de 90 de pacienţi sunt la ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
8 decese în ultimele 24 de ore

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, miercuri, la 1.085.738 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 326 de noi îmbolnăviri din 29.302 de teste efectuate. În acelaşi timp au fost înregistrate 8 decese în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internaţi 96 de pacienţi.

În intervalul 10.08.2021 (10:00) – 11.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 8 decese (6 bărbaţi şi 2 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din Bacău, Caraş-Severin, Galaţi, Prahova, Suceava, Sibiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Facem precizarea că persoana decedată în judeţul Sibiu s-a infectat în Spania.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani şi 4 la categoria de vârstă peste 70-79 ani.

 7 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

 Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 710. Dintre acestea, 96 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.830.930 de teste RT-PCR şi 2.002.411 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.814 teste RT-PCR (6.044 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.770 la cerere) şi 15.488 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.881 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 845 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 61.615 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 76 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 715 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 10 august, 496 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 85.500 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.573 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 2 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €