Bilanţ COVID. Aproape 90 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore
0Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, luni, la 1.078.952 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 89 de noi îmbolnăviri din peste 10.000 de teste efectuate. În acelaşi timp, sunt înregistrate 63 de decese în ultimele 24 de ore. La Terapie intensivă sunt internaţi 351 de pacienţi.
În intervalul 06.06.2021 (10:00) – 07.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 63 de decese (39 bărbaţi şi 24 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
47 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 şi 1 în aprilie 2021, în judeţele Bihor, Cluj, Neamţ şi Vâlcea.
Dintre cele 63 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.671. Dintre acestea, 315 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.005.353 de teste RT-PCR şi 1.223.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.951 de teste RT-PCR (2.878 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.073 la cerere) şi 5.121 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 3.549 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.053 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 22.941 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 75 de persoane.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.544 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 191 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.