Băuturile energizante şi efectele lor nocive. Câţi aditivi alimentari şi ce coloranţi conţin produsele de la raft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băuturile energizante care pot fi achiziţionate din magazine conţin până la opt E-uri, potrivit unui studiu realizat recent de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Strategiilor din România (ANPCPPS). Medicii atrag atenţia că, pe lângă aditivii alimentari, energizantele, consumate în exces, pot duce inclusiv la boli de inimă.

Concret, studiul publicat de ANPCPPS în luna iulie a acestui an arată că din cele 41 de produse de tip băuturi energizante doar 2% nu conţin E-uri care să fie menţionate pe etichetă. Potrivit analizei făcută de voluntarii organizaţiei, peste 50% din energizantele care pot fi consumate de români au între 2 şi 4 aditivi alimentari, în timp ce aproape 40% din produse au între 5 şi 7 astfel de aditivi sau coloranţi. Cu toate acestea, există şi un procent de 2,4% din băuturile energizante care au în compoziţie 8 E-uri. 

Acelaşi studiu mai arată că 53% din produsele analizate conţin caramel, în timp ce 7% conţin albastru billiant, doi aditivi alimentari periculoşi pentru sănătate. 

Câte E-uri au energizantele: 

Energizant Burn, 6 E

Energizant Burn Berry, 2 E

Energizant Hell Energy Drink, 4 E

Energizant Hell Strong, 4 E

Energizant Hell Zero, 6 E 

Energizant Monster Assault, 6 E

Energizant Rienergy Refresher, 4

Energizant Golden Horse All day energy, 4 E

Energizant Silver Power, 4 E

Energizant Bar&Berry Energy Drink, 0 E

Energizant Big Force Energy Drink, 7 E

Energizant XL Energy Drink, 4 E

Energizant Red Bull The Blue Edition, 5 E

Energizant Red Bull The Silver Edition, 5 E

Energizant Red Bull Sugarfree, 8 E

Energizant Crazy Wolf Energy Drink, 4 E

Energizant Crazy Wolf Sugarfree, 6 E

Energizant Crazy Wolf Cola, 2 E

Energizant Crazy Wolf Lime, 4 E

Energizant Monster Energy, 4 E

Energizant Monster Ripper, 5 E

Energizant Monster Energy Absolutely Zero, 7 E

Energizant RockStar Xdurance, 5 E

Energizant 365 Energy, 3 E

Energizant River Energy, 6 E

Energizant Piston, 6 E

Energizant Carrefour, 3 E

Energizant Carrefour Red, 4 E

Energizant Tiger, 3 E

Energizant Red Bull, 4 E

Energizant Power Horse, 4 E

Energizant Burn Day, 5 E

Energizant Red Bull Red Edition, 3 E

Energizant Oshee Vitamin, 7 E

Energizant Oshee Vitamin, 3 E

Bautura revitalizanta Restart, 5 E

Energizant Winny, 4 E

Energizant Mixxed Up Cassis, 4 E

Energizant Mixxed Up Classic, 4 E

Energizant Mixxed Up Light, 6 E

Energizant RockStar Punched, 4 E

Medici: „Copiii ajung să aibă tulburări comportamentale”

Consumate în exces, acestea pot duce la apariţia unor probleme cardiace, neurologice sau gastrice, spune profesorul Gheorghe Andrei Dan, şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Colentina. 

„Toate aceste produse scapă controlului strict, au concentraţie de acid citric şi de taurină care au efecte asupra sănătăţii gastrice, dar şi asupra inimii. E mai simplu să bei băuturi energizante atunci când trăieşti într-o ţară în care nu există nicio urmă de educaţie sanitară. În plus, aceeaşi cantitate de energie există şi în două ceşti de cafea”, a explicat profesorul. 

Segmentul este, însă, în creştere, atrage atenţia cardiologul, care spune că tot mai mulţi tineri consumă astfel de produse nocive pentru sănătate. Problema, arată acesta, e faptul că un consum excesiv de băuturi energizante poate crea inclusiv tulburări neurologice. 

„Copiii nu mai achiziţionează informaţie nouă. Practic, stocarea de informaţii se face cu dificultate, au insomnii şi tulburări comportamentale. În consecinţă, nu mai au performanţe şcolare pe măsura moştenirii lor genetice. Este grav în mod special la cei care înlocuiesc apa cu băuturi energizante. Un consum îndelungat are efecte la nivelul ficatului şi al pancreasului”, a declarat şi academicianul Constantin Popa, medic neurolog. 

Aceste energizante sunt considerate în SUA suplimente alimentare şi nu se supun regulilor instituite pentru băuturile răcoritoare. Statisticile arată că peste 30% din copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani consumă regulat astfel de băuturi.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi