Bătălia continuă!
0În timp ce patronii de cluburi şi organizatorii de târguri exploatează financiar zilele de Sfântul Valentin şi Dragobete, muzeele încearcă să le reamintească românilor de tradiţia
În timp ce patronii de cluburi şi organizatorii de târguri exploatează financiar zilele de Sfântul Valentin şi Dragobete, muzeele încearcă să le reamintească românilor de tradiţia aşa-zisei sărbători a îndrăgostiţilor.
"Lupta între cei doi se dă la oraş, unde comercialul deţine supremaţia, însă Dragobetele are la dispoziţie cele mai eficiente arme să revină în prim plan: afinitatea culturală şi precedentul sentimental", asigură istoricul Adrian Majuru.
Steaua Dragobetelui, pe care românii îl serbează pe 24 ianuarie, a început să apună în urmă cu 50 de ani, când, la fel ca şi Crăciunul şi alte sărbători tradiţionale, a fost trecut "la index". După 1989, satul românesc tradiţional aproape că dispăruse, aşa că Dragobetele a revenit doar în zonele mai puţin atinse de influenţele occidentale.
"Acum se confruntă două fenomene culturale: unul tradiţional şi altul importat. Publicul este receptiv la tradiţii, se vorbeşte destul de multe despre acestea, aşa că bătălia între cele două sărbători se va da în mediul urban", a mai spus Adrian Majuru. Revenirea Dragobetelui este susţinută în special de instituţiile culturale. La Muzeul Satului, în fiecare an, bucureştenii sunt invitaţi să îşi amintească de tradiţii.
Zece zile de iubire
Directorul Muzeului Satului "Dimitrie Gusti", Paulina Popoiu, consideră că lupta între Valentin şi Dragobete este una falsă. "Este important să reînviem o veche tradiţie a satului românesc, dar aceasta nu îl exclude în mod automat pe Sfântul Valentin. Eu nu i-aş opune pe cei doi, ci mai degrabă aş spune că se completează: unul extrem de comercial şi altul mai degrabă spiritual. Aş propune 10 zile de iubire", a spus Paulina Popoiu.
Dragobetele este însă sarbătorit şi în mai toate cluburile bucureştene. Dacă pentru unii patroni, orice sărbătoare este prilej de câştig, alţii respectă tradiţiile din convingere.
Cluburile tradiţionaliste serbează Dragobetele
Aşa se întâmplă în Club A, unde, în fiecare an, pe 14 februarie este "anti-Valentin", iar pe 24 februarie se serbează iubirea. "Noi refuzăm orice sărbătoare de import, suntem un club tradiţionalist, aniversăm şi 8 martie şi chiar 1 mai. Vrem să le arătăm tinerilor că se pot distra şi <> ", a spus PR managerul Clubului A, Gabriela Marcu.
Petreceri şi tradiţii pentru bucureşteni
La Muzeul Satului, duminică, 24 februarie, de la ora 11.00, bucureştenii sunt invitaţi să ia parte la un program cu spectacole de datini, muzică populară, etno şi folk, concursuri, teatru, sub genericul "Haideţi la Dragobete!". Pentru iubăreţii tradiţionalişti, care au refuzat tradiţiile de import ale Valentine's Day-ului şi au aşteptat Dragobetele să se iubească româneşte, Clubul Twice îşi deschide uşa, duminică, 24 februarie, cu flori şi bomboane.