Avocatul Gheorghiţă Mateuţ: plângerea împotriva lui Băsescu nu are şanse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, profesor la Universitatea "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca, a declarat că CRP (Clubul Român de Presă) nu are şanse de reuşită în plângerea penală împotriva

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, profesor la Universitatea "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca, a declarat că CRP (Clubul Român de Presă) nu are şanse de reuşită în plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pentru că fapta lui nu se încadrează într-o lege.

"CRP nu are şanse de reuşită, în primul rând, pentru că Traian Băsescu beneficiază de imunitate. În al doilea rând, trebuie văzut care sunt elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar fapta preşedintelui nu cred că se încadrează într-o lege", a declarat avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

"Smulgerea telefonului trebuie să aibă loc în scopul însuşirii pe nedrept, or, în acest caz, nu poate fi vorba de un asemenea scop. A fost un simplu inconvenient pe care domnul Băsescu l-a simţit ca urmare a insistenţelor jurnalistei", a adăugat avocatul.

"Este nevoie şi de existenţa unui scop al infracţiunii şi acesta este, potrivit legii, luarea unui bun în scopul însuşirii pe nedrept", a mai spus Mateuţ.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”