Avem cei mai mulţi urşi, lupi şi pelicani din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Conferinţa Internaţională NATURA 2000, organizată la Sibiu, au fost prezenţi experţi din Austria, Olanda şi Cehia. Marita Avela, de la Comisia Europenă, a punctat importanţa

La Conferinţa Internaţională NATURA 2000, organizată la Sibiu, au fost prezenţi experţi din Austria, Olanda şi Cehia. Marita Avela, de la Comisia Europenă, a punctat importanţa programului european şi a precizat că România este singura ţară din UE care are cinci regiuni biogeografice.

"În România se regăsesc cele mai mari populaţii de urs brun, lup şi pelican alb din Uniunea Europeană", a spus doamna Arvela.

În cadrul conferinţei internaţionale a fost subliniat faptul că ţara noastră este singurul stat membru UE care încă nu a trimis către Comisia Europeană lista cu situri desemnate pentru Directiva Păsări.

Instrumentul principal al Uniuni Europene pentru conservarea naturii este programul NATURA 2000, o reţea de zone desemnate, în cadrul căreia speciile rare sau vulnerabile de plante şi animale, precum şi habitatele importante, sunt protejate. NATURA 2000 este soluţia prin care Europa se străduieşte să îşi păstreze natura în toată diversitatea ei actuală şi, de asemenea, să promoveze activităţi economice care nu dăunează biodiversităţii.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, va contribui semnificativ la dezvoltarea reţelei ecologice NATURA 2000. Este singura ţară care include cinci regiuni biogeografice dintre cele 11 existente în Europa. Regiunile biogeografice alpină, continentală, panonică, pontică şi de stepă, ultimele două fiind exclusiv româneşti, conferă ţării noastre un loc demn de luat în seamă în cadrul programului european.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi