Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a găsit noi loturi de măşti de protecţie neconforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că încă 4 notificări ale României, în ceea ce priveşte alerte de măşti neconforme de pe piaţă, au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

”Direcţia de Control şi Supreveghere Piaţă din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetăţeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenţie sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment.  Prin alertele pe care ANPC le emite în numele ţării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în faţa produselor periculoase care pot intra pe piaţa UE, ” a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedintele ANPC.

Sub coordonarea Ministerului Economiei, în toată această perioadă, ANPC a supravegheat permanent piaţa de produse speciale de protecţie, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit.

ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

Iată tipurile de măşti neconforme:

Citeşte şi:

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă