Aurul atinge noi maxime istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotaţiile oficiale evoluează peste pragul de 90 lei/gram, cu 20 de lei mai mult decât anul trecut, iar tendinţa de creştere se accentuează pe zi ce trece. Înaintea instalării crizei, aurul era cotat de Banca Naţională la o medie de 68-72 lei/gram. Acum se îndreaptă vertiginos spre suta de lei/gram.

Cunoscut ca fiind cel mai sigur plasament, aurul este din ce în ce mai căutat, astfel că preţul lui creşte, trăgând în sus şi cotaţiile bijuteriilor.

În ultimele zile, şi pe cadranele BNR s-au reflectat maximele istorice înregistrate la bursa din Londra, la noi cotaţiile ajungând la peste 90 de lei, chiar şi la 95 de lei/gram.

Specialiştii spun că această evoluţie nu se va tempera, pentru că aurul este cel mai bun refugiu pentru economiile populaţiei şi companiilor, în condiţii de criză.

Valoarea creşte odată cu recesiunea

„Cu cât sunt mai instabile şi mai nesigure pieţele financiare, cu atât creşte şi valoarea aurului, ca plasament de refugiu“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, Mihail Pacioianu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor cu Metale şi Pietre Preţioase – „Diamond Gold 2008“.

El arată că necesarul anual de aur este estimat la 3.500 de tone pe plan mondial, însă producţia este de numai 2.500 de tone. „Numai din această cauză, preţurile aurului cresc constant, în cicluri sinusoidale mai mult sau mai puţin accentuate.

Însă în perioadele de criză, când celelalte plasamente devin nesigure, aurul dobândeşte şi mai multă apreciere, astfel că scumpirea lui se accelerează.

Ca dovadă, creşterile din ultimele zile“. Mihail Pacioianu recomandă celor care dispun de lichidităţi să cumpere aur, iar celor aflaţi în necesitate de plăţi imediate – să vândă sau să apeleze la serviciile caselor de amanet. „Aurul este nu numai cea mai sigură marfă, dar este şi printre cele mai lichide“, explică liderul patronal.

Amaneturile creditează mai avantajos

Micile împrumuturi garantate cu bijuterii, pe care le acordă casele de amanet ,se obţin acum în condiţii mai avantajoase decât, spre exemplu, în toamna anului trecut.

„Având în vedere faptul că amaneturile aproape şi-au dublat cifrele de afaceri, iar aurul are valori tot mai ridicate, putem spune că garanţia care constă în bijuterii este evaluată mai avantajos pentru client. Dacă anul trecut primeai, să zicem, 1.000 de lei garantând cu un inel, acum, cu acelaşi inel poţi obţine 1.200 de lei“, conchide şeful confederaţiei Diamond Gold.

Mai multe pentru tine:
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”