Asasinul religios: „E ordinul Domnului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Puşcoiu

Crima care a şocat o ţară întreagă i-a scos pe focşăneni din case.  Oamenii au venit să aprindă lumânări lângă lăcaşul de cult cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul", în care duhovnicul Tudor Marin (69 de ani) şi-a dat sufletul sâmbătă, după ce a fost înjunghiat de Florentin Puşcoiu (foto), un tânăr de 30 de ani.

 „Părintele nostru iubea pe toată lumea, nu a făcut rău la nimeni. Era un preot extraordinar, foarte apropiat de oameni, cu adevărat un slujitor al Domnului", a spus Răduţă Bornaz, enoriaş.

Preotul a fost înjunghiat sâmbătă dimineaţă de Puşcoiu chiar în biserică. Potrivit singurului martor, părintele Marin se pregătea să plece acasă când un bărbat îmbrăcat în negru a intrat în lăcaşul de cult şi i-a cerut să-i explice anumite pasaje din Biblie. Ucigaşul l-a lovit apoi pe preot cu pumnul în cap şi i-a aplicat lovitura mortală cu cuţitul în inimă.

„Nici nu am văzut bine ce s-a întâmplat. Am crezut că a furat, pentru că individul a fugit şi atunci am strigat «hoţii!». Părintele a avut puterea să ajungă până la uşă, apoi a căzut", a povestit martorul. Medicii chemaţi de urgenţă la faţa locului l-au resuscitat în jur de 50 de minute pe preot, însă nu l-am mai putut salva.

Se uita la televizor la ştirile despre crimă

După 12 ore de căutări, principalul suspect, Florentin Puşcoiu, a fost găsit în apartamentul său, unde urmărea la televizor ştirile despre crima din Focşani.
Anchetatorii spun că tânărul a fost renegat de familie, după ce, în urmă cu două luni, s-a întors din Italia, iar comportamentul său a devenit foarte ciudat. „Motivaţia crimei este una cu caracter religios.

O să vedem ce spun şi specialiştii. Avem îndoieli cu privire la starea psihică a acestuia", a spus Ion Lefter, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. „În ultimele luni, cât a fost plecat în Italia, comportamentul său s-a schimbat foarte mult. Şi-a făcut rost de cărţi de religie şi nu a găsit răspunsuri în aceste cărţi la întrebările care-l frământau, iar sâmbătă, când a mers la biserică, nu a primit explicaţiile pe care le dorea şi l-a lovit pe preot de două ori, o dată în cap şi apoi cu cuţitul în inimă", a adăugat anchetatorul.

Ieri, când principalul suspect a fost dus la apartamentul său din Focşani pentru percheziţie, acesta a declarat presei că nu-i pare rău de ce a făcut, spunând că „a fost ordinul Domnului". Vecinii săi sunt stupefiaţi de cele întâmplate şi au confirmat faptul că era un om singuratic. Florentin Puşcoiu a lucrat ca şofer profesionist la mai multe societăţi din Focşani şi nu este căsătorit.

În luna noiembrie a anului trecut a mai fost cercetat pentru deţinere de cuţit în localuri publice, dar nu a apucat să fie audiat pentru că a plecat în Italia, de unde a revenit în luna aprilie. El a fost arestat ieri pentru 29 de zile pentru crimă. 

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video