"Arborele Tropicelor" creşte din violenţă şi erotism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectatorii văd piesa prin uşi închise şi găuri în scenografie

Un "haiku" pe scenă. O întâlnire între Est şi Vest, între o Japonie conservatoare şi una modernă, în care tehnologia a devenit zeitate. O piesă nejucată pe scenele europene. Un scriitor controversat, care şi-a hrănit inspiraţia din propriile experienţe de viaţă. "Arborele Tropicelor", de Yukio Mishima, a avut premiera ieri, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi.
În sala Studio "Teofil Vâlcu" au încăput doar 70 de persoane. Pe 7, 22 şi 23 ianuarie, publicul este aşteptat din nou la un spectacol surprinzător. Montat de regizorul Alexander Hausvater, textul lui Mishima redă viziunea acestuia despre clasicism în teatru. Aici, erotismul şi violenţa se întrepătrund firesc. "Spectacolul este făcut într-o instalaţie absolut specială, care nu s-a mai făcut în România şi în care un public foarte restrâns vede totul prin găuri, prin panouri, prin uşi închise. Este vorba despre o familie total deviată care se închide într-o casă pentru a-şi trăi relaţiile până la sfârşit şi în care copiii vor să-şi omoare părinţii", spune Alexander Hausvater. Piesa aduce aminte de marile tragedii greceşti.
"O întâlnire dintre trei lumi diferite, făcută doar pentru 70 de oameni, care sunt invitaţi să se închidă într-un spaţiu cu aceste personaje, pentru a trăi îndeaproape viaţa lor, nu ca spectatori, ci ca martori activi. Actorii închid uşile, dar, dintr-odată, uşile devin transparente şi fiecare poate vedea prin ele. Pe undeva, oamenii îşi trăiesc viaţa lor privată, dar ştim că vor trebui să mărturisească despre ea, cuiva, la un moment dat, ori că se va afla, ori că vor vorbi la tribunal, ori că vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu.
Aşa că ei trăiesc şi, în acelaşi timp, mărturisesc", spune Alexander Hausvater. Autorul japonez a intersectat în piesă marile lui revelaţii despre fascinaţia exotică a vieţii. "Autorul a trăit mult mai aventuros, periculos şi profund decât personajele lui. S-a inspirat din propria viaţă şi a intersectat trei lumi: lumea clasică japoneză, cu tradiţiile ei, lumea tehnologiei, a progresului ştiinţific şi o alta de care era îndrăgostit, lumea Tropicelor. Îi plăcea foarte mult Republica Dominicană, unde mergea în fiecare an pentru a regăsi o lume a pasiunii, a emoţiilor şi capacitatea omului de a-şi realiza visurile cele mai profunde", ne-a declarat Hausvater. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Doina Deleanu, Petronela Grigorescu, Irina Codreanu, Antonela Cornici, Brânduşa Aciobăniţei, Emil Coşeru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete