Aproape 200 de persoane au venit să doneze la Institutul Fundeni, însă doar un sfert din ei au fost admişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de persoane au donat sânge la Centrul de Transfuzii deschis la Institutul Fundeni din Capitală, însă numai un sfert din ei au fost admişi.

Potrivit medicului Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, 49 de persoane dintre cele care s-au prezentat la unitatea de recoltare au fost admise. Însă, începând din 20 octombrie, specialiştii centrului ţin şi o evidenţă a persoanelor excluse de la donare.

„Astfel, în perioada 20 - 28 octombrie au fost 15 personae care nu au întrunit condiţiile pentru donare, având hemoglobina mica, hipertensiune, sau au fost excluse după completarea chestionarului pentru donatorul de sânge”, a explicat Carmen Orban, citată de Mediafax.

Managerul Centrului de Transfuzie Bucureşti (CTS), Doina Goşa, a explicat că deschiderea centrului de donare din Fundeni este foarte importantă, chiar dacă multe persoane au fost excluse din diverse motive.

„Facem apel la persoanele sănătoase să meargă să doneze întrucât nevoia de sânge este continuu ridicată, mai ales în Institutul Clinic Fundeni al cărui centru deserveşte şi Institutul de Boli Cardiovasculare «CC Iliescu»”, a adăugat Goşa.

Centru redeschis după şapte ani

Pe 2 octombrie a fost redeschis centrul de transfuzii din Institutul Fundeni, după şapte ani. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, a declarat că redeschiderea era necesară, în condiţiile în care unitatea medicală este mare consumator de sânge.

„La centrul de la Fundeni vor da sânge donatori sănătoşi. Sângele este recoltat aici, apoi trimis la Centrul Bucureşti, unde este testat, validat şi procesat. După aceea, este livrat înapoi spitalului. Nu putem spune că este criză de sânge, dar nevoile sunt continuu mari. Aş vrea să spun că cel mai activ serviciu în acţiunile privind trasfuziile este Ambulanţa Bucureşti, care trimite salvare să trasporte sânge la orice oră din zi şi din noapte”, a declarat doctorul Doina Goşă, directorul Centrului de Transfuzii Bucureşti.

Costurile, suportate de spital

Potrivit doctorului Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, zilnic pot dona sânge între 40 şi 50 de persoane, rude ale pacienţilor internaţi pe secţiile spitalului, dar şi persoane care locuiesc în comuna Fundeni şi angajaţi ai unităţii medicale.

„Toate costurile pentru realizarea şi activitatea centrului sunt suportate de noi, în timp ce personalul angajat este al nostru. Angajatele centrului lucrează continuu, nu au zi liberă", a declarat medicul Carmen Orban.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea