Aproape 200 de cazuri noi în Capitală. Judeţele care au înregistrat, luni, cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Bucureşti se află, luni pe primul loc în topul negativ al judeţelor cu cele mai multe cazuri noi de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Cluj ocupă locul II, iar pe locul al III-lea se află Sibiu.

Concret, în Bucureşti au fost raportate 188 cazuri noi. În Cluj au fost raportate 102 de infectări noi, iar în Sibiu 98.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.116. Dintre acestea, 1.539 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.539 de pacienţi internaţi la ATI, 150 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 164 sunt minori, 150 fiind internaţi în secţii şi 14 la ATI.

  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.628.259 teste RT-PCR şi 5.100.976 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.149 de teste RT-PCR (3.586 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.563 la cerere) şi 13.226 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 56.563 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.785 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.357 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 59 de persoane. 

                                                                                        *Referitor la „cazurile noi nealocate pe judeţe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.

**În ceea ce priveşte cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetăţeni care au venit în România fiind infectaţi în alte ţări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe judeţe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului