Apocalipsa după sindicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vor da viitorii guvernanţi bani de-a valma şi la profesori, şi la funcţionari, şi la cadrele medicale?

Nişte lideri de prin sindicatele ceferiste anunţă publicul călător că lucrătorii din ramură au decis să intre în post de muncă vineri, drept pentru care unele trenuri vor circula, altele nu. Deocamdată nu se ştie care da şi care ba. După cum dai cu zarul. La Filiaşi poţi să admiri gara vreo şase-şapte ore, la Adjud poţi trece în regim de expres. Nu e vorba de o grevă. În acest caz ar fi trebuit să fie parcurse nişte etape legale. N-are a face cu aşa ceva. Sindicaliştii zic că protestează din cauza condiţiilor dificile de lucru şi că oricum Constituţia garantează dreptul de a nu munci. De ce sindicaliştii au aflat abia acum că se lucrează în condiţii atât de grele la CFR, rămâne un mister.

Deci, pe 7 noiembrie, proteste la CFR. Pe 10, grevă de avertisment Alma Mater, FSLI şi FEN. Pe 13, grevă generală a funcţionarilor publici de la Sed Lex. A doua zi, pe 14, SANITAS intră în grevă de avertisment, pe 18 e greva generală a profesorilor, iar pe 20 SANITAS-ul anunţă greva generală.  Între atâtea greve, pe 30 sunt alegerile parlamentare.

Principala revendicare: mărirea salariilor. Nu cu 10-15 procente, ci cu 50-60%, după modelul legii de majorare a lefurilor în învăţământ. Iresponsabilitatea politicienilor în campanie electorală nu mai miră pe nimeni. E surprinzător că
s-au oprit la 50% şi că nu au votat cu aceeaşi lejeritate majorări de 100% sau 150%. În acelaşi timp, din economia reală vin cele mai rele veşti: au început să se închidă capacităţi de producţie. Siderurgia, industria auto sunt primele lovite.

Restrângerea activităţii în aceste sectoare-cheie duce la pierderea colaterală a altor locuri de muncă. Acum, sindicaliştii scot lumea în stradă pentru mai mulţi bani la leafă. E dreptul lor.

Dar ce vor face viitorii guvernanţi veniţi la putere pe fundalul promisiunilor de astăzi? Vor da bani de-a valma şi la profesori, şi la funcţionari, şi la cadrele medicale? Dacă nu, ce le vor spune celorlalţi bugetari după ce au fost atât de generoşi cu profesorii? La urma-urmelor, nu poţi să fii cu unii mumă şi cu alţii ciumă. Atunci ar trebui o soluţie nouă, vizionară, care să rezolve dintr-un foc marile probleme cu care ne confruntăm. Probabil că vor vota în unanimitate o lege prin care vor stipula că în România este interzisă criza  financiară şi economică mondială.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Urmează 13 zile magice pentru o zodie. Destinul îi surâde, are parte de binecuvântări, realizări și vise împlinite până pe 9 februarie
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG