ANSVSA anunţă derogări pentru intrarea animalelor de companie din Ucraina în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă, vineri, despre derogarea temporară a respectării unor condiţii de intrare a animalelor de companie din Ucraina pe teritoriul României.

”Din cauza condiţiilor excepţionale generate de situaţia din Ucraina pentru a evita eventualele dificultăţi cu refugiaţii care vin din această ţară cu animale de companie, vă informăm că, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 576/2013 cu privire la derogarea de la condiţiile prevăzute pentru circulaţia necomercială a animalelor de companie, România autorizează circulaţia necomercială pe teritoriul lor a animalelor de companie”, a transmis, vineri, ANSVSA. 

Instituţia precizează că prevederea se aplică animalelor care îndeplinesc condiţiile de introducere în UE (identificat, vaccinat, cu/sau fără titrul de anticorpi). 

În ceea ce priveşte animalele care nu sunt identificate în mod corespunzător cu un microcip/tatuaj, nu sunt vaccinate împotriva rabiei sau vaccinarea nu mai este valabilă, persoana responsabilă va completa Formularul de localizare a animalului de companie, care poate fi descărcat de pe site-ul ANSVSA. 

”Proprietarul animalului va putea îndeplini toate formalităţile şi procedurile după intrarea în România. Pentru facilitarea accesului refugiaţilor din Ucraina cu animale de companie, ANSVSA a transmis instrucţiuni în teritoriu şi la punctele de trecere a frontierei”, a mai transmis instituţia. 

Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, mulţi dintre ei călătorind cu animalele de companie.

De altfel şi pe reţelele de socializare au fost distribuite mai multe imagini cu ucraineni care nu şi-au abandonat animalele de companie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă