ANPC încurajează turiştii de pe litoral să semnaleze orice neregulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
News.ro

Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se află în perioada aceasta pe litoral pentru a se asigura că sănătatea oamenilor nu este pusă în pericol.

Reprezentanţii instituţiei încurajează oamenii să semnaleze orice neregulă, pentru ca vacanţa tuturor să fie în siguranţă.

„Comandamentul de pe litoral este activ în fiecare an şi îşi propune să fie un model de succes pentru a veni în sprijinul consumatorilor. Intensificarea prezenţei echipelor ANPC pe litoral reprezintă dorinţa preşedintelui ANPC, domnul Claudiu Dolot, de a aduce instituţia mai aproape de consumatori şi de a fi şi mai prezenţi acolo unde este cazul, dar mai ales acolo unde sunt cetăţenii”, mai spun oficialii ANPC, conform Agerpres.

Aceştia avertizează că perioadele de concedii se pot transforma imediat în momente mai puţin plăcute dacă nu sunt respectate o serie de reguli cunoscute de operatorii economici.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi doreşte să fie un partener în sfera de consiliere pentru operatorii economici, dar recurge la toate mijloacele legale atunci când se demonstrează că nu sunt respectaţi consumatorii”, se mai spune în comunicat. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter