Angajaţii Oltchim au ajuns la capătul puterilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrătorii combinatului vâlcean au protestat, ieri, din nou faţă de situaţia în care au fost aduşi. Ei spun că dorm în vestiarele instituţiei pentru că nu mai au bani de navetă.

Pe feţele angajaţilor Oltchim, care ies zi de zi în faţa societăţii pentru a protesta, se citeşte mânia. „Nu mai avem răbdare, nu mai avem încredere în tot ce se întâmplă. Ne-au minţit de prea multă vreme ca să răbdăm la infinit", spune Petru Răducu, muncitor la secţia PVC din combinat. Oamenii au ascultat promisiunile, au aflat ce mult se zbate noul sindicat care încearcă să se înfiripe în locul celui care ar fi apărat doar interesele fostei conduceri, dar orizontul lor de aşteptare s-a redus considerabil. „Suntem îngropaţi în promisiuni. Noi trăim de azi pe mâine, cu salarii de mizerie, iar unul din conducere ia 12.000 de lei pe lună. La noi, salariile sunt între 1.000 şi 2.000 de lei", spune o femeie.

Despre sistemul torţionar

Cei din familia Sălăgean muncesc în combinat din tată-n fiu. „Tata, Dumnezeu să-l ierte, a pus piatra de temelie aici, când a început construcţia combinatului,  în 1966. Mama a fost laborantă în combinat, iar sora mea, tot în combinat, iar eu, după cum vezi, sunt electrician tot la Oltchim. Fiului meu i-am spus să fugă de combinat şi s-a înscris la Conservator. Acum, când am ieşit să ne spunem păsurile, este deja târziu. Trebuia să o facem în urmă cu patru ani, dar sistemul a fost unul torţionar, care a funcţionat şi nu am putut face  nimic", a declarat Marius Sălăgean, în vârstă de 42 ani.

Un alt angajat, Tiberiu Grozăvescu, are 23 de ani şi spune că are probleme cu ficatul, că mediul este atât de toxic încât zilele multora dintre angajaţi sunt numărate. „M-am înscris la trei facultăţi şi la toate am renunţat. Dacă salariile nu vin la timp, nu am putut să continui. Mi-am stricat viitorul", a explicat operatorul.
În faţa mulţimii adunate, noul lider de sindicat anunţă lucruri care te înmărmuresc.

„Avem oameni care dorm în vestiare, pentru că nu au bani de navetă, să meargă acasă. Oamenii nu se pot împrumuta nici la CAR. Din cauza sumelor restante, CAR-ul riscă să intre în blocaj. Unul dintre angajaţii noştri, domnul Bărăgan, care a fost şi în greva foamei, care a lucrat la Electroliză, în mediu cu mercur, la Lindan, este acum pe moarte. Am vorbit la Primăria Râmnicului să-l ajute primarul Emilian Frâcu cu un loc de veci. Are cancer, iar zilele lui sunt numărate", a spus Cornel Cernev.


Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat