Ambasada SUA: turnaţi aici!

Visul politicianului român, «trădare să fie, dar s-o ştim şi noi», s-a împlinit.

Te-ai certat cu şeful? Te supără soacra? Te strâng pantofii? Cineva e gata să te asculte la Ambasada SUA. Program non-stop: 24 hours a day, everyday. Mulţi au acuzat nivelul prea jos al telegramelor WikiLeaks, ba, patrioţii mai verzi au solicitat o reacţie oficială a autorităţilor române prin care să se ceară „reperarea onoarei" şifonate de infamele depeşe. Greşit. Visul politicianului român, „trădare să fie, dar s-o ştim şi noi", s-a împlinit. La urma urmei, trimişii Unchiului Sam au lucrat cu materialul clientului. Cu mic, cu mare, oamenii, purtaţi de pasiunea bârfei strămoşeşti, au învăţat drumul către mântuirea politică prin spovedanie americană. Pragmatismul şi eficienţa partenerilor noştri de peste Ocean ar fi impus instalarea unui sistem drive-through, ca la hamburgeri. Stai în maşină, cobori geamul şi dai pe guşă. Până îţi face semn cu farurile ăla din spate, că e şi el prididit.

Poate se construieşte un drive-through la noul sediu al ambasadei, pentru că telegramele Wiki nu fac decât să crească apetitul pentru confesiune. Bârfa şi invidia sunt strâns legate şi nu se poate concepe una fără cealaltă. Dacă îţi vezi colegul în telegrame, de ce să nu ajungi şi tu celebru? Arăţi prietenilor de ce eşti în stare, cum influenţezi tu politica SUA, cum îi dai jos pe unii, cum îi ridici pe alţii. Agamiţă Dandanache mergea cu scrisorica la „Războiul", mă-nţelegi? Acum, fuga la Ambasada Americii. Zici ce-ai auzit dimineaţa la tarabă, încondeiezi cu suflet, pui coarne şi mustăţi, după care te dai ştiutor şi machiavelic. Închei asigurându-l pe interlocutor că informaţiile tale sunt de primă mână şi pleci cu încredere în ochi sugerând că, data viitoare, vei aduce marfă şi mai proaspătă. Poate Unchiul te remarcă, te pune în schemă, te promovează şi, cine ştie, ajungi ministru, chiar şi mai sus.

Ce păcat că nu am avut un WikiLeaks şi pe vremea Imperiului Otoman. Poate şi din vremea sovieticilor ar fi telegrame interesante, dar din motive obiective nu sunt destinate publicului larg cititor. Nu degeaba i-au aşteptat bunicii noştri pe americani. Ştiau ei că vor deveni confesorii naţiunii. Dar rămâne totuşi o întrebare. Cine citeşte maldărul de telegrame de la Bucureşti? Tipul ăsta trebuie să fie tare de tot. Ia gândiţi-vă, toată ziua afli numai de Ponta, Geoană, Udrea, Băsescu, Hrebenciuc şi restul trupei. Îi vezi că în public se jură una, la spovedanie susţin pe dos şi de făcut, fac cu totul altceva. Azi se aliază cu duşmanul, mâine îl toarnă că e ticălos, poimâine pupă unde au scuipat. Oricât de tare ai fi, dacă ai de-a face numai cu asemenea material documentar, începi să vezi altfel lumea. Nu poţi să nu te gândeşti la omul căruia îi sunt destinate telegramele. O mai fi cu minţile întregi?