ALERTĂ METEO: Cod galben de furtuni, descărcări electrice şi grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit ANM, luni, 26 august, în intervalul 14.00-22.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

Potrivit ANM, disconfortul termic se va menţine ridicat luni după-amiaza, cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.â

De asemenea, în întervalul luni, 26 august, ora 22.00, marţi, 27 august, ora 8.00, se va institui cod galben de vijeli pentru patru judeţe din vestul ţării: Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi descărcări electrice.

 În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări