Agenţia de Protecţia Mediului cere anularea în instanţă a acordului pentru exploatarea de la Certej

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Lambrino şi o mică parte a documentaţiei pentru proiectul Certej

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) va depune azi, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), cererea de anulare a acordului de mediu pentru proiectul de exploatare minieră de la Certej, a anunţat ministrul Mediului, Rovana Plumb.

În cererea pe care ANMP o depune la Tribunalul Bucureşti se solicită constatarea nulităţii acordului de mediu emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, precum şi suspendarea producerii efectelor acestui acord de mediu până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Ministrul a mai precizat că, odată cu anularea acestui acord de mediu, va fi reiniţiată procedura de autorizare şi orice companie va avea dreptul să solicite autorizarea pentru un proiect de exploatare la Certej.

"Ministerul susţine orice investiţie, cu condiţia să respecte legislaţia", a mai spus Rovana Plumb.

"Facem un pas absolut necesar pentru repararea unei ilegalităţi şi pentru sancţionarea unui gest incorect şi iresponsabil", a declarat Rovana Plumb, marţi, la o conferinţă de presă organizată la Ministerul Mediului şi Pădurilor, pe subiectul proiectului minier de la Certej, al companiei Deva Gold SA.

Săptămâna trecută, Rovana Plumb anunţa c-a sesizat Comisia de disciplină a Ministerului Mediului, pentru a cerceta persoanele responsabile de semnarea acestui acord, pe care l-a numit "total ilegal".

Proiectul minier propus la Certej (judeţul Hunedoara) de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation prin intermediul societăţii Deva Gold a primit acordul de mediu din partea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara.

Potrivit unor informaţii prezentate de organizaţiile de mediu, proiectul minier de la Certej, care ocupă o suprafaţă de 456 hectare, presupune procesarea a 45 milioane tone de minereu - cu o concentraţie de 1,8 grame de aur pe tonă de minereu - şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani. Ca şi în cazul proiectului Roşia Montană, reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 de hectare.

Directorul Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, Gabriela Lambrino, a declarat că agenţia a urmat toţi paşii înaintea emiterii acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, iar legislaţia nu prevede informarea autorităţii de mediu în astfel de cazuri.

Mai mult, Lambrino a dezvăluit că decizia finală în privinţa acordului de mediu pentru exploatarea minieră de la Certej a fost luată la Deva, la începutul lunii iunie, în prezenţa Georgetei Barabaş, actual consilier al ministrului Mediului.


Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare