Aerul respirat de români încalcă normele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România, împreună cu alte şapte state, a fost avertizată de Comisia Europeană că nu a reuşit să amelioreze calitatea aerului, anunţă executivul european.

Statele care au primit avertizări din partea Comisiei sunt Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, România, Slovacia şi Ungaria. Avertismentele se referă la emisiile excedentare de particule minuscule în suspensie cunoscute sub numele de PM 10.

CE a precizat că aceste scrisori de avertisment au fost trimise ţărilor unde a constatat întârzieri. Franţa a primit în plus o scrisoare separată referitoare la incapacitatea sa de a controla emisiile de dioxid de sulf, după primul avertisment primit de la CE în luna iunie.

"Poluarea cu particule în suspensie prezintă grave consecinţe pentru sănătatea umană şi sunt necesare standarde stricte. Aceste standarde trebuie aplicate pentru a-i proteja pe cetăţenii de pe tot cuprinsul UE şi prin urmare le solicit acestor opt state membre să remedieze abaterile şi să îmbunătăţească protecţia cetăţenilor cât mai curând posibil. Sănătatea umană este o prioritate de vârf. Nu se poate tolera nicio întârziere", a declarat comisarul pentru mediu, Stavros Dimas.

Astfel de particule se găsesc, în special, în emisiile poluante generate de industrie, transporturi şi încălzirea locuinţelor. Ele pot cauza astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi moarte prematură.

Multe dintre statele europene au solicitat o extindere a termenului pentru atingerea standardului PM 10 până în iunie 2011, iar ţărilor care au demonstrat că fac eforturi în vederea respectării acestui standard li s-au acordat unele prelungiri.

România, pe de altă parte, nu a trimis nicio informare către Comisie până la finalul lui martie 2009, de aceea, CE a trimis un prim avertisment scris.

Statele membre ale UE trebuie să dovedească, până la termenul limită prelungit, că pun în aplicare un plan privind calitatea aerului cu acţiuni de reducere a emisiilor relevante pentru fiecare zonă de calitate a aerului.

În cazul în care statele avertizate nu-şi respectă obligaţiile, Comisia poate intenta acţiuni în justiţie.

Ministerul Mediului spune că nu aprimit avertizarea Comisiei


Ministerul român al Mediului  declară că nu a primit, până în prezent, scrisoarea de avertisment de la Comisia Europeană privind nerespectarea standardelor europene de calitate a aerului şi va formula un răspuns abia după primirea acestui document.

"Ministerul Mediului nu a primit deocamdată nicio scrisoare de avertizare pe acest subiect. Urmează ca după primirea acesteia, ministerul să formuleze un punct de vedere în acest domeniu", au precizat reprezentanţii biroului de presă al Ministerului Mediului, citaţi de NewsIn.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €