Adrian Stoica o bălăcăreşte pe Paloma Petrescu la tribunal
0Fostul director al Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare, Adrian Stoica, cere în instanţă să fie repus în funcţia din care a fost demis ca urmare a incidentului de la testele
Fostul director al Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare, Adrian Stoica, cere în instanţă să fie repus în funcţia din care a fost demis ca urmare a incidentului de la testele naţionale. Atunci, un jurnalist de la Adevărul a intrat în posesia subiectelor şi baremelor, demonstrând superficialitatea organizării examenelor. Stoica mai cere salariile pierdute de când a fost demis, precum şi "albirea" cărţii de muncă, în care oficialii Ministerului Educaţiei au scris "abatere disciplinară gravă". El a dat în judecată ministerul, motivând că a fost demis în baza unei note de ministru, ţinută dosită, şi îl acuză pe fostul secretar de stat Paloma Petrescu că a făcut o anchetă disciplinară în doi peri. Stoica spune că, în timp ce el şi subalternele sale dădeau declaraţii în biroul Palomei Petrescu, aceasta se plimba prin minister. Dezvăluiri, în exclusivitate, despre procesul deschis de Adrian Stoica puteţi citi în Adevărul şcolar şi universitar, distribuit astăzi gratuit împreună cu ziarul. (Liliana Năstase)