Adio, miliarde de euro!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

În timp ce România pierde miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană, faptul că am reuşit să împrumutăm 1,5 miliarde de dolari de pe piaţa americană cu o dobândă de aproape 7% a fost prezentat ca un mare succes. Într-adevăr, este un mare succes, dar nu pentru noi, ci pentru băncile creditoare, ţinând seama că o asemenea dobândă la dolar nu poate să nu atragă finanţatorii ca albinele la miere.

Pe lângă dreptul la liberă circulaţie şi la muncă în UE, fondurile europene sunt marea binefacere a aderării. Fiecare european plăteşte din impozitele sale o parte pentru ca zonele rămase în urmă ale Uniunii să poată recupera din decalaje. Pentru România a fost şansa noastră istorică. Câteva zeci de miliarde de euro direcţionate către autostrăzi, căi ferate, drumuri, agricultură, sănătate, cercetare, educaţie ar fi schimbat faţa ţării pentru decenii de aici înainte. Efectele s-ar fi tradus în locuri de muncă, dezvoltare economică şi sporirea competitivităţii României pe pieţele globale.

La cinci ani de la intrarea în UE, devine tot mai clar că am ratat întâlnirea cu miliardele miraculoase ale Europei. Am irosit o şansă pe care Istoria ne-a oferit-o cu generozitate după ce învăţasem să ne plângem de destinul nostru ca naţiune. Am avut noroc cu integrarea la 1 ianuarie 2007, am avut noroc că ni s-au pus la dispoziţie sume enorme de bani.

Am avut ghinionul că suntem conduşi de aceste clici economico-financiare care au sacrificat viitorul a generaţii de români pentru că este mult mai simplu să furi banii de la buget, decât să construieşti ceva cu fonduri europene.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara la preluarea mandatului că şi-a propus atragerea în acest an a şase miliarde de euro. Domnule ministru, cu tot respectul pentru că sunteţi un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, nu mai pierdeţi timpul pe la birou! Nu aveţi niciun mijloc pentru a schimba ceva în bine! Sistemul este construit ca să nu funcţioneze şi nu va funcţiona oricâte eforturi ar face un om dedicat misiunii sale. Domnule Orban, nu v-aţi prins că existenţa fondurilor europene deranjează  foarte mulţi oameni în cel mai înalt grad? Nu vom accesa în acest an miliardele promise. Nu îi vrem. Dacă nu îi putem fura, atunci nu ne trebuie. Asta e filosofia, domnule Orban!

Ni se tot spune că trebuie să ne împrumutăm pentru a rostogoli datoriile deja contractate, dar nu dă nimeni socoteală pentru eşecul istoric al României în folosirea fondurilor europene. Un dezastru care poate fi asemuit numai ocupării ţării şi căderii în robie, pentru că, altfel, o naţiune liberă nu poate fi condamnată la subdezvoltare şi la sărăcie. Noi ne-am făcut-o singuri.

Ion M.Ioniţă este senior editor ''Adevărul''

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?