Adevăruri de altădată : Comemorare
0La 1 iulie s’au împlinit douăzeci de ani dela moartea lui Titu Maiorescu. Au trecut tocmai atâţia câţi au trebuit pentruca mentorul „Junimii” să fie aproape uitat.
Un comitet de iniţiativă, compus, paradoxal din mai mulţi tineri, a hotărât să pună pe casa din str. Dimitrie Sturdza 1, unde a locuit Maiorescu între 1878- 1915, o placă pe care a însemnat câteva cuvinte ce amintesc trecătorului că acolo a fost unul dintre cele mai strălucite cuiburi ale gândirii româneşti.
Eri dimineaţă, în faţa casei boereşti din str. Dimitrie Sturdza, s’au adunat vreo patruzeci de admiratori ai lui Titu Maiorescu, unii cari l-au cunoscut în viaţă, alţii din cărţi. Erau foşti junimişti – din ultimele serii, - profesori universitari, câţiva profesori dela liceul „Titu Maiorescu”, câţiva studenţi, un elev de liceu şi atât. Încolo, în celelalte cercuri ale societăţii noastre, Titu Maiorescu a fost uitat.
Pe o treaptă a scării din faţa casei s’au perindat câţiva vorbitori, fiecare căutând să cuprindă în câteva fraze personalitatea lui Titu Maiorescu. Şi – după cum mărturiseau chiar ei - n’au reuşit. Maiorescu a însemnat prea mult pentru începutul de cultură românească în care a apărut. Figura lui a fost prea măreaţă pentru a fi cuprinsă în formele timpurilor când a trăit şi prea a strălucit pentru a nu orbi pe contemporani şi pe cei cari au urmat imediat.
Sub umbra unui salcâm sălbatic ce străjuieşte intrarea fostei locuinţe a lui Maiorescu, s’au adunat eri d-nii prof. C. Rădulescu-Motru, Simion Mehedinţi, I. Rădulescu-Pogoneanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, P.P. Negulescu, Grigore Tăuşanu, foşti junimişti, Gh. Djuvara şi alţii şi au ascultat evocarea personalităţii lui Maiorescu.
Apoi s’a vizitat casa. Pe figura celor cari cu ani în urmă treceau pragul acestei case, atunci când la intrare nu stătea scris pe o placă de marmoră: „Aici a locuit Titu Maiorecu între anii 1878 – 1915 şi s’au ţinut adunările Junimei”, citeai o emoţie puternică. Lipseau doar replicile definitive ale lui Maiorescu.
(Articol publicat de George Macovescu, în Adevărul, 1937).