Adevăraţii stăpâni ai oraşelor noastre

Cetăţenii au ajuns simpli indivizi toleraţi pe moşiile mahărilor V-aţi întrebat vreodată cui aparţin oraşele României? Că doar n-or aparţine cetăţenilor! De când ziarul nostru

Cetăţenii au ajuns simpli indivizi toleraţi pe moşiile mahărilor

V-aţi întrebat vreodată cui aparţin oraşele României? Că doar n-or aparţine cetăţenilor! De când ziarul nostru a declanşat campania pentru salvarea centrelor urbane, informaţiile care se adună zi de zi în redacţie ne dezvăluie o realitate urâtă. Am vorbit şi vom mai vorbi despre Bucureşti.

Astăzi, vine rândul Constanţei, un alt rateu urbanistic de proporţii. Iar veştile rele nu contenesc să se adune, unind sub aceeaşi cupolă a corupţiei şi nepăsării Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Din toate datele pe care le-am strâns până acum - şi pe care vi le vom prezenta în fiecare zi, până la alegerile locale - oraşele României au devenit proprietatea unui consorţiu alcătuit din primari, consilieri, dezvoltatori imobiliari şi firme de construcţii.

Toate politicile urbane sunt îndreptate pentru satisfacerea intereselor acestora, iar cetăţenii au fost transformaţi în simpli indivizi toleraţi pe moşiile mahărilor atotputernici. De aceea, "cetăţenii" pot înghiţi oricât praf, li se poate lua lumina soarelui prin construcţii înalte ridicate abuziv, li se pot confisca spaţiile vrezi şi bazele sportive.

Nimeni nu va răspunde pentru asta - fiindcă nu are pentru ce. Oraşele ne-au fost confiscate demult. Nu mai avem drepturi în interiorul lor - deşi România este, teoretic, o ţară liberă.

Comunismul a sluţit oraşele, ridicând celebrele blocuri în formă de cutii de chibrituri. Forţa de muncă necesară industrializării forţate, alcătuită din ţărani dezrădăcinaţi de tăvălugul colectivizării, trebuia cazată la repezeală. Desigur, pentru mulţi dintre noii locatari, veniţi direct din coşmelia de chirpici cu pământ pe jos, un apartament la bloc cu canalizare şi apă curentă reprezenta un adevărat salt în civilizaţie.

Pe termen lung însă, cartierele-dormitor au distrus personalitatea oraşelor României. Populaţia acestora a crescut brusc, dar puţini dintre locuitori s-au mai simţit în ele ca acasă, dovadă grija, practic, inexistentă pentru tot ce înseamnă spaţiu public. Acesta este şi motivul pentru care oraşele româneşti seamănă, în cel mai bun caz, cu suburbiile de imigranţi din jurul Parisului.

E cinic, dar adevărat: mafia care a pus stăpânire pe oraşe se bazează şi pe ignoranţa oamenilor, pe lipsa lor de ataşament faţă de locul în care trăiesc. Fără anestezierea spiritului civic n-ar fi fost posibilă distrugerea monumentelor de arhitectură, nici apariţia de construcţii noi acolo unde o administraţie de tip european n-ar permite să se adauge nici măcar o jumătate de metru de termopan.

Să nu ne mai încredem, aşadar, ca nişte copii naivi, în promisiunile lor. Dacă nu ne vom trezi şi dacă nu-i vom controla în fiecare clipă, nu vom mai fi niciodată liberi în oraşele României.