Accident grav în Giurgiu: Un şofer băut a lovit patru copii. Doi dintre ei au fost grav răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul care a lovit cei patru copii era băut (foto:arhivă)

Aseară, în apropierea comunei Bălănoaia, judeţul Giurgiu, un şofer băut a intrat cu maşina într-un grup de opt copii. Doi dintre aceştia au fost transportaţi la spital, pentru că erau grav răniţi.

Cei opt copii se întorceau de la săniuş, pe drumul care leagă satul de o pădure din apropiere, când o maşină i-a izbit din plin, rănindu-i pe patru dintre aceştia.

În urma impactului destul de puternic, doi copii au fost grav răniţi, având fracturi de gambă şi humerus. Aceştia au fost transportaţi la spitalul din Giurgiu, informează postul de ştiri România TV. Copiii au vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Zona în care s-a produs accidentul este de obicei una întunecată, iar în momentul producerii accidentului vizibilitatea era redusă din cauza ceţii, sub 100 de metri.

Deşi susţine că a derapat din cauza poleiului, şoferul maşinii, un fost poliţist de frontieră, consumase băuturi alcoolice. În urma controlului cu aparatul etilotest, poliţiştii au descoperit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,7 la mie. Bărbatului i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție