Abandonaţi pe termen limitat

Mii de copii români trăiesc mistuiţi de dorul după părinţii plecaţi să muncească în străinătate. Suferinţa lor se termină adesea tragic. Modalităţi de combatere a fenomenului depresiv

Mii de copii români trăiesc mistuiţi de dorul după părinţii plecaţi să muncească în străinătate. Suferinţa lor se termină adesea tragic. Modalităţi de combatere a fenomenului depresiv la copiii emigranţilor există, dar autorităţile nu fac nimic

Tot mai mulţi copii "orfani temporar" sunt condamnaţi la deznădejde, din cauză că autorităţile locale nu sunt interesate să aloce fonduri pentru ca ei să primească o îngrijire şi o consiliere psihologică adecvate. Există posibilităţi de depistare timpurie a copiilor depresivi care pot ajunge în situaţii-limită, dar ele încă nu au fost descoperite şi de factorii în drept să ia măsuri.

Problema copiilor de emigranţi este complet inexistentă pentru autorităţile locale. "Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din primării trebuie să evalueze situaţia acestor copii şi să-i ajute. Dar nu prea se întâmplă acest lucru, din lipsă de bani pentru angajarea de personal specializat, spun primăriile.

La drept vorbind, SPAS se află în coordonarea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - instituţiile care reprezintă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, în teritoriu. Însă fondurile pentru funcţionarea SPAS-urilor tot de la administraţia locală vin. Aşa că degeaba le spunem noi ce să facă, dacă acolo nu există bani", explică secretarul de stat Mariela Neagu, preşedintele ANPC.

Centrele de zi - bune... dar şi foarte rare!

O soluţie pentru ca aceşti copii să-şi petreacă timpul din zi rămas după şcoală ar fi centrele de zi, în care sunt primiţi copiii străzii. "Există 300 de centre de zi, în care şi copiii emigranţilor şi-ar putea face lecţiile, ar dormi după-amiaza, ar fi supravegheaţi.

Dar nu toate funcţionează", arată oficialul ANPC. În momentul de faţă, inventarierea centrelor de zi este în plină desfăşurare şi de aceea nu există date concrete cu privire la numărul celor "active". Din date neoficiale, cel puţin o sută dintre aceste centre de zi există doar pe hârtie.

De câteva dintre ele se ştie şi la ANPC. "La Tulcea, în localitatea Mahmudia, există unul, construit din fonduri PHARE, şi care nu este folosit. Însă primăria locală spune că nu are de unde să plătească salarii personalului specializat care trebuia să activeze acolo. În aceeaşi situaţie se află şi cel din comuna Rădeşti, judeţul Galaţi. Centre de zi "uitate" de autorităţi se mai află şi în judeţele Mehedinţi, Constanţa", mai precizează Mariela Neagu.

Părinţii pleacă fără să anunţe

Părinţii care pleacă la muncă în străinătate au obligaţia - prin lege! - de a anunţa din timp autorităţile. În această situaţie, ei ar primi consiliere psihologică despre modul în care trebuie să-i explice copilului de ce este lăsat singur, pentru ca şocul despărţirii să fie cât mai mic.

În plus, copilul ar fi luat în evidenţă de asistenţii sociali, care i-ar acorda consiliere pe perioada respectivă. "Cum mulţi lucrează "la negru", nici prin cap nu le trece să anunţe pe cineva că pleacă. Aşa că de bază este tot legătura cu şcoala, cu directorul. Dar nu există prea multe legături nici între şcoală şi asistenţii sociali", a remarcat preşedintele ANPC.

Micii depresivi pot fi evidenţiaţi prin testări psihologice

Există posibilităţi nu doar de combatere a depresiilor la care cad pradă copiii de emigranţi, ci şi de prevenire. "Există o multitudine de teste proiective care pot evidenţia starea de spirit a copiilor. Datele din aceste teste, coroborate cu situaţia familială, ne pot duce la concluzii elocvente despre potenţialele traume pe care le-ar putea suferi aceşti copii, în cazul unei despărţiri îndelungate de părinţi. Dintre teste aş aminti pe cel care are la bază desenul familiei, sau testul arborelui, sau testul culorilor", indică psihopedagogul Dana Drăghici.

Ea atrage atenţia că aceste testări trebuie să fie făcute doar de psihologi practicieni, abilitaţi să "citească" la modul optim sentimentele care se degajă din evaluările acestor copii. "Stările sufleteşti care premerg unui act suicidal ar putea fi remarcate din timp, şi combătute", concluzionează psihopedagogul. Dar pentru această acţiune este nevoie de psihologi.

Or, România se află pe o poziţie codaşă, în ce priveşte numărul acestor specialişti. "În SUA, un psiholog consiliază 250 de şcolari, în timp ce în România el are de observat de zece ori mai mulţi copii ca omologul său american", exemplifică Dana Drăghici.

Un studiu recent arăta că doar în 38% din şcolile generale din România există psiholog care să ofere consiliere elevilor. De asemenea, în 86% din şcolile din mediul rural şi în jumătate din cele din oraşele medii şi mici această poziţie nu este ocupată.

"Se ţin de moţiuni!"

Factorii politici decidenţi sunt principalii vinovaţi de situaţia creată, în opinia ONG‑urilor. "Se ţin de moţiuni, în loc să aibă grijă de aceşti copii!", reproşează preşedintele organizaţiei "Salvaţi Copiii!" - filiala România, Gabriela Alexandrescu, insistând totodată ca guvernul să aloce de urgenţă fonduri pentru rezolvarea acestei probleme.

"Ar trebui şi o implicare mai mare a ONG-urilor, care cunosc cel mai bine situaţia pe plan local", este de părere oficialul. În ce priveşte relaţia cu autorităţile locale, Gabriela Alexandrescu este mai mult decât sceptică. "Am încercat să desfăşurăm activităţi comune cu primăriile. Numai că într-un caz şi-au angajat rudele, care bineînţeles că nu aveau nicio calificare în domeniul asistenţei sociale. În altul, au angajat trei portari de noapte şi niciun asistent social. Asta e situaţia", exemplifică preşedintele organizaţiei "Salvaţi Copiii!" - România.

"A fost prietenul meu. Nu voia să arate că-i supărat"

Ştefan Andrei Ciurea - un băieţel de numai 12 ani, din Lunca Corbului (Argeş), ce a ales să-şi curme viaţa, înspăimântat de dorul după mama care urma să plece în străinătate. Şi-a pus ştreangul de gât şi a plecat el cel dintâi, curmând astfel un gol în sufletul său de copil, pe care nu mai ştia cu ce să-l umple.

Cu toate că legislaţia prevede clar măsurile care se iau în privinţa copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, până la practică ne mănâncă toţi sfinţii. Ne întrebăm, în cazul lui Andrei, unde au fost reprezentanţii administraţiei locale, care trebuie să aibă o situaţie clară a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi şi să ia măsuri în consecinţă?

Unde a fost colaborarea dintre şcoală, administraţia locală şi părinţi? Cu siguranţă că toate acestea s-au aflat doar în teorie, în legile care doar se dau, fără a se urmări şi dacă sunt puse în aplicare.

Acum, după moartea băieţelului, fiecare încearcă să se spele pe mâini de responsabilitate. Reprezentanţii primăriei Valea Danului susţin că mama lui Andrei le-a dat asigurări că băiatul rămâne pe mâini bune, în grija fraţilor şi a tatălui, numai că nimeni nu a verificat dacă aşa stau lucrurile. Nimeni nu a ştiut că erau zile în care Andrei suferea de foame, mânca pere cu prune din grădina vecinilor sau absenta de la şcoală ca să mai muncească prin sat, pentru câţiva bănişori.

Diriginta, Doina Bănică, susţine că Andrei era mereu un copil vesel, însă niciodată nu a încercat să afle ce se află în spatele acestei veselii disimulate şi nu s-a străduit suficient să şi-l apropie sufleteşte şi să afle care este cauza reală a nenumăratelor absenţe. Săptămâna trecută, trupul firav al băieţelului de numai 12 ani a fost condus la cele veşnice.

Surprinzător, în afară de părinţi, două-trei rude, câţiva prieteni de pe uliţa pe care locuia şi o mână de bătrâne care se îmbulziseră doar pentru a avea ce discuta mai târziu, nimeni nu l-a plâns pe Andrei. Au venit şi colegii de clasă înainte de înmormântare, cu diriginta în frunte, au aprins o lumânare, au lăsat o coroană şi au plecat.

Am apucat totuşi să discutăm cu câţiva dintre colegii lui Andrei, conversaţie întreruptă în permanenţă de dirigintă. Am aflat că foarte mulţi elevi din şcoala în care a învăţat Andrei au părinţii plecaţi în străinătate. "Este foarte greu cu mămica plecată, dar m-am obişnuit. Am rămas în grijă la bunicii mei, căci tata s-a despărţit de mama. Bunicii au grijă de mine şi îi ascult şi eu. Mama mă sună în fiecare săptămână. Este în Spania şi îi merge bine, căci ne trimite de fiecare dată bani. Eu am înţeles-o, că a plecat pentru binele meu", ne spune Elena Sorescu.

"Tatăl meu este plecat în Italia de trei ani. Mai vine de sărbători acasă. Dar eu am rămas cu mama şi e bine. M-am obişnuit aşa, cu timpul. Oricum, ne auzim săptămânal la telefon, iar tata îmi cumpără tot ce vreau", ne mărturiseşte Valentina Stan. La rândul său, un alt băieţel, Adrian Ciupăgeanu, este extrem de mândru: "Mama şi tata sunt plecaţi de şase ani în Portugalia. Pe mine m-au lăsat în grija naşilor. S-au întors acum în ţară şi vor să mă ia şi pe mine în Portugalia, să ne stabilim de tot acolo".

Când l-am întrebat pe Adrian cum şi-a alinat dorul de părinţi, diriginta Doina Bănică a intervenit: "El e mai materialist, a trecut uşor peste asta. Ăhă, să vedeţi ce apartament după soare are şi câte alte lucruri i-au cumpărat!" Oare aşa a crezut şi despre Andrei, că banii chiar pot înlocui dorul şi dragostea de mamă?

Printre cei care l-au condus pe Andrei pe ultimul drum l‑am mai găsit şi pe Cătălin Panză, prietenul lui cel mai bun. Venise cu o floare în mână, să-şi ia rămas bun. "Andrei era prietenul meu cel mai bun. Îi ziceam Fănică. Venea mereu pe la mine să ne jucăm, dar niciodată nu mi-a spus problemele lui. Nu voia să arate nimănui că este supărat. El era mereu vesel.

Avea întotdeauna o icoană la piept. Zicea că o poartă ca să îl ajute Dumnezeu şi să-l ferească de rele", spune Cătălin. Din păcate, în cazul lui Andrei, nici Dumnezeu nu a mai putut să-i umple golul singurătăţii.