A fost lansată platforma unde românii se pot programa online pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Care sunt paşii de înscriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile anunţă că platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 este operaţională.

Începând de luni, în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate şi social, urmând să se activeze accesul în aplicaţie şi pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale şi grupa a III-a – populaţia generală), se arată într-un comunicat al Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 e

Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuţia dozelor de vaccinare şi evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare.  Platforma informatică vine în sprijinul tuturor celor care vor să se programeze pentru vaccin, inclusiv populaţia generală din etapa a 3-a.

Potrivit acestora, paşii de înscriere sunt uşor de parcurs.

Astfel că din platforma naţională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinare-covid.gov.ro/, se accesează meniul PROGRAMEAZĂ-TE sau se accesează direct link-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro/.

Persoanele care se planifică la vaccinare îşi creează un cont pe baza datelor de identificare şi a numărului de telefon. În contul creat, cetăţenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare şi rapelul (cea de-a doua doză).

În momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată. Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare a persoanei programate, validarea programării se realizează în zona de triaj prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărţii de identitate.

Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pe baza cerinţelor operaţionale formulate de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Personalul medical din centrele de vaccinare va utiliza tablete distribuite de STS, cu ajutorul cărora se va realiza accesul securizat în aplicaţia Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV).

Aplicaţia RENV este pusă la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru a avea evidenţa vaccinărilor. Platforma şi sistemele informatice puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au fost astfel dimensionate şi configurate încât să permită accesarea simultană de către un număr mare de utilizatori, totodată fiind implementate şi măsuri specifice de securitate cibernetică.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul