71 de spitale devin azile sau clinici de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au termen până la 31 martie să transforme spitalele închise în cămine de bătrâni sau centre de permanenţă. Ministerul Sănătăţii a anunţat ieri desfiinţarea a 182 de spitale dintre cele 435 câte sunt în toată ţara.

Lista celor 182 de spitale care urmează să fie desfiinţate este publicată, de ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Dintre acestea, 111 îşi vor păstra profilul spitalicesc şi vor fi comasate cu alte „surate" mai mari, iar restul de 71 urmează să iasă din reţea şi să devină cămine de bătrâni sau centre de permanenţă, un fel de policlinici non-stop în care vor face gărzi medicii de familie.

Pacientul, primul motiv

„Principalul motiv pentru care am propus desfiinţarea lor este tratamentul spitalicesc. Se ducea mama cu copilul cu o problemă de pediatrie şi găsea doar un medic oftalmolog care n-o putea ajuta. Dacă mă întrebaţi de economii la buget, ele sunt de 2,8% din bugetul spitalelor, adică de 200 de milioane de lei", a declarat Cseke Attila. Ministrul a mai spus că de la 1 iulie, când s-a făcut transferul acestor instituţii, autorităţile locale au avut timp să decidă reorganizarea lor şi doar trei judeţe au făcut-o: Dâmboviţa, Bihor şi Argeş.

„Am aşteptat ca autorităţile locale să ia modelul celor trei judeţe şi nu s-a întâmplat. Mă aştept ca acum să nu fie de acord, dar altfel nu se pot asigura creşterea calităţii actului medical şi achiziţii mai bune", a spus şeful Sănătăţii. Autorităţile locale au termen până la 31 martie ca să aleagă între cele două variante. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a informat că, dacă va fi aleasă varianta centrului de permanenţă, acestea vor fi finanţate de MS, iar dacă spitalele vor fi transformate în cămine de bătrâni, ele vor primi bani prin Ministerul Muncii, de la bugetul de stat. Este vorba de 65 de milioane de lei în intervalul 1 aprilie - 31 decembrie şi de câte 82,5 milioane de lei pe an în 2011 şi 2012.

Reforma, pasată în curtea lui Botiş

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a confirmat că în bugetul instituţiei au fost prinşi banii necesari punerii la punct a clădirilor respective, însă susţine că nu îi vor ajunge şi pentru funcţionarea lor până la sfârşitul anului. „Am început deja evaluarea stării fizice a imobilelor, să vedem ce intervenţii sunt necesare. Probabil vom mai avea nevoie de bani, nu ne vor ajunge cei alocaţi până acum. Îi vom mai lua din fondul de rezervă pentru acest an", a declarat ministrul Muncii. 

"Se ducea mama cu copilul cu o problemă de pediatrie şi găsea doar un medic oftalmolog care n-o putea ajuta."
Cseke Attila ministrul Sănătăţii

Reforma spitalelor, în cifre

- Se desfiinţează 182 de spitale din 435.
- 111 instituţii vor fi comasate, alte 71 se reprofilează.
- 200 de milioane de lei se economisesc prin desfiinţarea a 71 de spitale.
- 560 de funcţii de director vor dispărea în total.
- 83 de centre de permanenţă sunt acum în ţară.
- 25 de cămine de bătrâni există acum la primării.
- 2.000 de persoane vârstnice sunt pe liste de aşteptare pentru un loc în cămin.
- Între 2.500 şi 4.000 de bătrâni ar putea fi asistaţi în noile azile.

Mai multe pentru tine:
De ce ar fi fugit, de fapt, fiul lui Ilie Dumitrescu, de la locul accidentului de mașină? Titi Aur: „De frică. S-a gândit că îl salvează tata și avocații”
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Sharon Stone șochează din nou, la trei decenii de la expunerea sexy din „Instinct primar”! Are 67 de ani!
Victor Ponta, confesiuni despre divorțul cu Daciana Sârbu. Regretul care îl macină pe fostul premier: „Îmi doresc ca...”
Donald și Melania Trump, vizită istorica în Marea Britanie. Sute de protestatarii s-au adunat la Londra și Windsor: „Este la cheremul lui Putin”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Avea trăsături de om!” Lupul care a semănat groază într-un sat ascuns din România. A fost ucis de o localnică curajoasă: „Eram toată numai sânge!”
Rommel a avut noroc: A murit la timp!
Părinți condamnați la închisoare cu executare după ce bebelușul lor a murit din cauza unor lovituri căpătate în mașina tatălui. Acesta refuzase să pună un scaun special în BMW
Rețeta lui Beckham pentru dulceața de prune. Cum se prepară „Beckjam” cu rom, produsul care a cucerit întreaga lume