33 de decese provocate de caniculă între 16-24 iulie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au decedat, marţi, ziua pentru care a fost emisă avertizarea cod roşu, din cauza caniculei, numărul total al decedaţilor în perioada 16 -24 iulie ridicându-se la 33, a anunţat

Trei persoane au decedat, marţi, ziua pentru care a fost emisă avertizarea cod roşu, din cauza caniculei, numărul total al decedaţilor în perioada 16 -24 iulie ridicându-se la 33, a anunţat azi ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Potrivit acestuia, au fost 1.037 de persoane care au căzut pe stradă, cu 19,3% mai mulţi faţă de luni, însă a scăzut numărul celor care au solicitat ambulanţe - 9.255, cu 0,24% mai puţin - şi al celor care au apelat serviciul de urgenţă - 18.962, cu 7% mai puţin decât luni.

Atât avertizarea cod portocaliu, cât şi atenţionarea cod galben vor fi ridicate în această seară, iar de joi va fi cod verde în toată ţara.

Codul verde indică valori termice normale, nefiind prognozate fenomene meteorologice periculoase, care să implice emiterea unor atenţionări sau avertizări meteorologice.

Atenţionările meteorologice cod galben indică fenomene ca averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate, răcirea vremii, care sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi.

Avertizările meteorologice cod portocaliu indică fenomene ca vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger, periculoase şi de intensitate mare, existând risc de viituri pe râurile mici.