25.000 de copii au ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de copii sunt nevoiţi să crească fără unul sau ambii părinţi pentru că aceştia sunt plecţi la muncă în străinătate.

Potrivit Ministerului Muncii aceşti copii sunt crescuţi de rude, ajung în centrele de plasament sau, mai grav, pe străzi. Numărul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în străinătate depăşeşte 85.000, iar dintre aceştia 25.000 au ambii părinţi peste hotare, scrie Realitatea.net.

23.000 de minori au rămas în grija rudelor până la gradul IV, iar alţi 1.000 au intrat în sistemul de protecţie specială. Astfel, 176 sunt la asistenţi maternali, aproape 200 în centre de plasament, în timp ce peste 300 nu beneficiază de nicio măsură de protecţie.

Despărţirea de părinţi a avut în multe dintre cazuri efecte foarte grave asupra copiilor. Potrivit datelor oficiale, aproape 3.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele trei luni ale anului.

În 700 de cazuri, micuţii au fost supuşi abuzurilor fizice sau sexuale. În aceste cazuri autorităţile par fără soluţii, doar 129 de copii au fost reintegraţi în familie.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort