23 de manageri de spitale, sancţionaţi de Ministerul Sănătăţii din cauza mizeriei din unităţile sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 23 de manageri de spitale au fost sancţionaţi în ultimele nouă luni de Ministerul Sănătăţii, majoritatea primind sancţiuni în fondul lipsei de curăţenie din unităţile sanitare. Şi lipsa circuitelor a contat în decizia ministrului Sorina Pintea, care a precizat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat de 50 de ori în ultimele luni.

Concret, ministrul Sănătăţii a explicat că sancţiunile au fost aplicate în urma unor acţiuni de control derulate de minister, după ce au fost constatate nerespectarea anumitor reguli, proceduri şi protocoale teraputice. 

„Cea mai drastică sancţiune este schimbarea din funcţie”, a precizat Sorina Pintea. 

În ceea ce priveşte unităţile sanitare sancţionate, Pintea a declarat că ele sunt atât din Capitală cât şi din teritoriu, spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. 

„Cred că putem depăşi o mare parte din crizele de sistem pe care le avem. Se întâmplă lucruri ciudate din punctul meu de vedere - există momente în care blamăm sistemul public, există momente în care blamăm sistemul privat, pentru că incidente sunt în ambele zone. Nu ar trebui să facem asta, ar trebui să le privim ca pe un întreg. Sistemul public este completat de sistemul privat, nu putem renunţa la asta, dar trebuie să renunţăm la nişte metehne, să lucrăm la fel atât în mediul public, ca şi în privat, să respectăm sistemul public, ca şi cel privat şi mă refer la noi, cei care lucrăm în sistemul de sănătate. Eu spun că lucrurile au început să se urnească, dar cred că nu suficient”, a declarat Sorina Pintea în cadrul unei conferinţe de presă. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul